A treia egalitate în derbiul gălățean
Foto: IMG Sport

A treia egalitate în derbiul gălățean
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Unirea Braniștea și Sporting Liești s-au întâlnit sâmbătă, pentru a cincea oară în acest sezon. De trei ori meciurile s-au încheiat la egalitate, inclusiv de această dată, scor 2-2, iar în celelalte două situații s-a impus Braniștea cu scoruri la limită.

În weekend a fost 2-2, după un meci fără veleități, un joc de un nivel destul de slab pentru ceea ce ne obișnuiseră cele două echipe, în ciuda celor patru goluri marcate.

Lieștenii s-au descurcat mai bine în prima parte, au înscris de două ori, ambele din faze fixe, plus un gol anulat pentru ofsaid. Scorul a fost deschis de fundașul central Ștefan Podașcă, urcat în careul advers la un corner (min. 12), iar Unirea a egalat tot printr-un fundaș, Dragoș Voicu. În minutul 38 s-a făcut 1-2, prin golul lui Alexandru Stan după un șut deviat, scor cu care s-a intrat la cabine.

În repriza a doua, gazdele au reușit egalarea prin Hilohi (min. 68), moment după care nu s-a mai întâmplat mare lucru pe teren până la fluierul final al arbitrului Mihai Motan (Târgoviște).

Unirea Braniștea: Paharnicu – Mihai, Voicu, Popa, Hilohi – D. Cireș, Murgoci – Neagu, Lefter, Șoptică – Țicămucă. Au mai jucat: Olteanu, Docuz, Andrei, Chebac și Grădinaru.

Sporting Liești: Cilighidreanu – Țopa, Podașcă, Maftei, D. Dima – Băluță, Iordache, Chiriac, Stan – Crihană, Costea. Au mai intrat: Gherase, Grigoraș și Munchiu.

Un scor care menține pozițiile celor două echipe gălățene în clasament, din faza de play-off a Seriei a doua din Liga a III-a: Unirea Braniștea, locul 3, cu 40 de puncte, iar lieștenii sunt pe 4, cu două lungimi mai puțin.

Ultimele meciuri din acest campionat au loc sâmbătă, 18 mai, CSM Focșani – Unirea Braniștea și Sporting Liești – Metalul Buzău.

Citit 1183 ori Ultima modificare Duminică, 12 Mai 2024 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.