Primul loc la lupte libere

Primul loc la lupte libere
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

LUPTE. Orașul Călărași a găzduit întrecerile de lupte libere contând pentru ”Cupa României”. Dunărea Galați a reușit să-l claseze în frunte pe Alexandru Iordan Apostolache (Under 17 - cat. 51 kg), sportiv antrenat de Dumitru Buleandră și Octavian Berbeci. Alte prezențe notabile la Călărași: Cătălin Carp (Dunărea) și patru sportivi de la CS Școlar, Luca Dăscălescu, Valentin Brudiu, Ștefan Roșu și Mario Gabriel Munteanu.

TENIS. Mihai Mironescu (Dacia Galați) a fost prezent la două turnee la Chișinău. În unul dintre ele a jucat în calificări, unde a parcurs trei tururi, iar în al doilea, pe tabloul principal. A trecut de un tur la simplu, același lucru reuşindu-l și în turneul de dublu.

RUGBY. RC Galați mai are de disputat trei partide în acest sezon, cu Grivița București, CSU Alba Iulia și Știința Petroșani.

ATLETISM. Câteva junioare de la CS Școlar Tecuci au ocupat locuri fruntașe în Capitală, la concursurile naționale. Pe locul 1 s-au clasat Alexandra Druță - Under 16 (la greutate), Maria Leca - Under 14 (greutate și disc) și Georgiana Coman - Under 13 (disc și greutate), iar Daria Șarban - Under 18 a ocupat două locuri 2 (greutate și disc).

Citit 851 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Mai 2024 13:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.