Cea mai bună echipă naţională a României – reprezentativa feminină de handbal – debutează marţi la Campionatul European, din Danemarca şi Norvegia.
Lotul pregătit de tehnicianul Radu Voina (antrenor secund – Luminiţa Huţupan Dinu) a fost prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, astăzi fiind programată deplasarea către Danemarca, acolo unde se vor disputa meciurile din grupa României.
Radu Voina a declarat că turneul final al Campionatului European este competiţia oficială cea mai puternică, deoarece aici se întâlnesc cele mai importante reprezentative.
„Se ştie că handbalul s-a înfiinţat în Europa şi nu există nicio echipă modestă la această competiţie. A fost o situaţie delicată alegerea celor 17 jucătoare care să reprezinte România la Campionatul European”.
„Nu este uşor să laşi anumite jucătoare acasă, dar noi considerăm că am fost cât mai obiectivi pentru a alege cea mai bună formulă, care să ne reprezinte cu cinste şi demnitate la această competiţie. Vreau să asigur pe toată lumea că fetele vor face tot ce depinde de ele pentru a aduce bucurii tuturor românilor”, a spus selecţionerul „tricolorelor”.
Adina Meiroşu – gălăţeanca din lotul României
Pentru acest turneul final, echipa noastră va avea în componenţă următoarele jucătoare: Paul Ungureanu, Talida Tolnai (ambele de la Oltchim), Mihaela Smedescu (Tomis) – portari; Valentina Ardean Elisei, Roxana Gatzel, Ionela Stanca, Oana Manea, Cristina Neagu, Adina Meiroşu Fiera şi Melinda Geiger (toate de la Oltchim), Aurelia Brădeanu (Gyor - Ungaria), Ada Moldovan (Dunărea Brăila), Oana Şoit (Itxako - Spania), Mihaela Tivadar, Florina Bârsan şi Magdalena Paraschiv (toate de la „U” Jolidon Cluj) şi Cristina Vărzaru (Vibrog - Danemarca) - jucătoare de câmp.
Spania, primul adversar
România face parte din Grupa A de la acest turneul final, alături de Spania, Danemarca şi Croaţia. „Ibericele” sunt primul adversar al handbalistelor noastre, meciul fiind programat marţi, de la ora 19.15.
Pe 9 decembrie, România are programată confruntarea cu ţara gazdă – Danemarca (ora 21.45), iar pe 11 decembrie disputa cu Serbia (ora 19.45) – toate partidele vor fi transmise în direct la TVR 2.