Selecționata de fotbal a țării noastre are de disputat ultimele două partide de verificare înainte de startul la Campionatul European
Vara vine cu mai mult interes pentru fotbal decât de obicei pentru români, după ce echipa națională a produs surpriza în grupa preliminară și s-a calificat la Campionatul European 2024 din Germania. Până să debuteze în jocurile din faza grupelor, din care, alături de România, mai fac parte Ucraina, Belgia și Slovacia, selecționata țării noastre are de disputat două partide amicale.
Cele două jocuri se vor disputa pe 4, respectiv, 7 iunie, ambele la București, pe Stadionul "Steaua" (Ghencea), cu doi adversari accesibili. Primul joc, cel de marți seară (ora 21:30), este împotriva selecționatei Bulgariei, iar cel de vineri (ora 21:00) se dispută în compania echipei naționale a statului Liechtenstein.
Lotul dinaintea EURO 2024
Pentru cele două partide amicale, selecționerul Edward Iordănescu a mizat pe 28 de jucători, din care va face și selecția finală pentru Campionatul European. Marele absent este Alexandru Mitriță, lăsat în afara lotului după un conflict mai vechi cu actualul selecționer. Dintre indisponibili din cauza accidentării se remarcă doar Olimpiu Moruțan (Ankaragucu) - jucător care a contribuit la câteva dintre rezultatele importante în campania de calificare la Euro 2024.
Iată lotul complet al României. portari: Florin NIȚĂ (Gaziantep), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB), Răzvan SAVA (CFR Cluj); fundași: Nicușor BANCU (CSU Craiova), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood), Ionuț NEDELCEARU (Palermo), Adrian RUS (Pafos), Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow); mijlocași: Nicolae STANCIU (Damac), Răzvan MARIN (Empoli), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor), Ianis HAGI (Alaves), Dennis MAN (Parma), Valentin MIHĂILĂ (Parma), Marius MARIN (Pisa), Darius OLARU (FCSB), Deian SORESCU (Gaziantep), Florinel COMAN (FCSB), Adrian ȘUT (FCSB), Constantin GRAMENI (Farul); atacanți: George PUȘCAȘ (Bari), Denis ALIBEC (Muaither), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj).
Pe 17 iunie, debut la ”Europene”
România va juca primul său meci la Campionatul European 2024 pe 17 iunie, de la ora 16:00, cu Ucraina (formație calificată la baraj), pe "Allianz Arena" (Munchen). Apoi, programul "tricolorilor" continuă cu duelul împotriva Belgiei, pe 22 iunie, ora 21:00, pe "Rhein Energie Stadion" (Koln), iar grupa se va încheia cu partida România - Slovacia, pe 26 iunie, de la ora 19:00, pe Stadionul "Deutsche Bank Park" din Frankfurt.