Final de cantonament pentru Oțelul

Final de cantonament pentru Oțelul
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Gruparea gălățeană a încheiat cu brio primul stagiu de pregătire centralizată ce a avut loc la Vatra Dornei - tradiționala stațiune în care Oțelul, sub comanda lui Dorinel Munteanu, se pregătește în fiecare pauză competițională.

Deși era anunțat inițial un cantonament până pe 20 iunie, Munteanu a decis să încheie mai devreme stagiul de pregătire montan, mai ales că și cel următor va fi mai devreme cu o zi decât programarea inițială. Astfel, gălățenii vor pleca în Austria sâmbătă, 22 iunie, unde se vor pune la punct reglajele tehnico-tactice înaintea sezonului 2024-2025. Oțelul urmează să dispute și o serie de cel puțin trei meciuri amicale în cantonamentul austriac, cu adversari ce vor fi anunțați în perioada următoare.

Până acum, Oțelul s-a mișcat foarte bine pe piața transferurilor, acoperind multe posturi deficitare. Au fost oficializați portarii Popescu și Kovalov, mijlocașii Chira, Roșu şi Djurici, atacanții Hofman și Jurici, în timp ce negocieri avansate se derulau cu Maftei (fundaș dreapta), fotbalist ce s-a aflat deja în cantonamentul montant în ultimele zile.

Până la plecarea în Austria vor mai avea loc antrenamente în plan local, la baza proprie de la Stadionul "Oțelul".

Citit 4597 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2024 19:07

1 comentariu

  • postat de vikingul tulin
    Vineri, 21 Iunie 2024 09:01
    188.25.227.***
    cum de l-ati scapat pe Draghiceanu?
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.