Serie bună pentru gălățenii din Liga a III-a

Serie bună pentru gălățenii din Liga a III-a
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cele două grupări din județul nostru au fost repartizate în Seria a II-a, unde nu vor avea adversari de speriat, ca în alți ani

Federația Română de Fotbal a oficializat componența celor zece serii din cel de-al treilea eșalon. Cele două echipe gălățene, Unirea Braniștea și Sporting Liești, se află în Seria a II-a.

Deși erau zvonuri că seria va fi compusă cu echipele din Bacău, plus cele din județele Covasna și Harghita, temerile oficialilor gălățeni au fost temperate de o componență foarte bună a seriei în care se află echipele lor. Astfel, dintre cele trei echipe din Bacău, doar Aerostar a fost repartizată alături de gălățeni, iar din Covasna sunt Sepsi II Sf. Gheorghe și KSE Tg. Secuiesc. Gălăţenii au scăpat astfel de FC Bacău și CSM Bacău - echipe ce s-au luptat la promovare în sezonul anterior, dar și de CS Gheorgheni și AFC Odorheiu Secuiesc - formații bune pentru acest nivel și cu deplasări foarte lungi de făcut până acolo.

Iată componența seriei a doua: CSM Adjud (județul Vrancea - echipă nou-promovată), Unirea Braniștea (locul 3 în sezonul anterior), Sporting Liești (locul 4 în sezonul anterior), CSM Râmnicu Sărat (locul 5), AFC 1919 Dacia Unirea Brăila (locul 6), AFC Viitorul Onești (jud. Bacău - nou-promovată), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II (locul 7 în Seria a V-a - jud. Covasna), KSE Tg. Secuiesc (locul 8 în Seria a V-a - jud. Covasna), Aerostar Bacău (locul 7 în Seria I), Voința Limpeziș (retrogradată de pe ultimul loc în Seria a II-a, rămâne în campionat prin retragerea echipelor Hamangia Baia și Viitorul Ianca).

Astfel, cele două formații gălățene au fost cele mai bune în sezonul anterior dintre cele ce vor lua startul în noua ediție de campionat.

Din Seria a II-a, din care au făcut parte echipele din Braniștea și Liești, au promovat două în eșalonul secund în sezonul anterior: Metalul Buzău și CSM Focșani.

Sistemul competițional, la fel ca în anii precedenți

Sistemul competițional pentru Liga a III-a a rămas identic cu cel din sezonul trecut. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, în sezonul regulat, iar la capătul acestor meciuri se va trece în două faze: play-off și play-out. Primele două clasate în play-off se vor cupla la baraj cu primele două clasate din Seria I (locul 1 vs. locul 2 și viceversa). Învingătoarele din cele două baraje vor juca, tot tur-retur, meciul decisiv pentru promovarea în Liga a II-a.

În fine, revenind la sistemul competițional din partea a doua a campionatului, din play-out vor retrograda ultimele două clasate.

Data oficială de start a Ligii a III-a este 31 august.

Citit 2573 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2024 14:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.