Trei zile de tenis în „Cupa Dacia”

Trei zile de tenis în „Cupa Dacia”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

TENIS. Începând din acest weekend și până luni (17-19 august), terenurile din Complexul Sportiv "Dacia" vor găzdui noi meciuri de tenis. De data aceasta este vorba despre propria competiție - "Cupa Dacia", ajunsă la a 25-a ediție. În cele trei zile, vor avea loc meciuri la patru categorii de vârstă: Under 10, Under 12, Under 14 și seniori (băieți și fete). Și-au anunțat prezența jucători din întreaga țară, în special din zona de sud-est.

LUPTE. Loturile naționale de lupte cadeți se află în cantonament, în vederea competițiilor internaționale oficiale ale toamnei: fetele, printre care și Desire Lefter (VYP Guard Tecuci) se antrenează la Onești, acolo unde se află și lotul național al Serbiei, iar băieții, printre care se află tecucenii David Militaru și Andrei Brăilescu, sunt în pregătire la Izvorani. Ceilalți sportivi din Tecuci se pregătesc acasă, obiectivul de performanță fiind finala Campionatului Național de lupte pentru Under 15 de la Târgu Mureș (septembrie). Aceștia sunt Sebastian Brăilescu, Luca Stoian, Mihai și Gabriel Ildirim și Petru Cristea.

Citit 621 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2024 14:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.