12 medalii pentru Galaţi, la Naționalele de la Bistrița

12 medalii pentru Galaţi, la Naționalele de la Bistrița
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Timp de trei săptămâni, sute de sportivi practicanți ai halterelor și-au desfășurat activitatea în orașul Bistrița. Mai întâi, a fost un cantonament de peste două săptămâni, pentru sportivii Under 12 și Under 15, pentru ca apoi să se desfăşoare întrecerile Campionatului Național la categoriile U12 și U20.

Galațiul a fost prezent cu un număr însemnat de sportivi, fără a fi fost doar o simplă prezență, pentru că acești tineri talentați au adus în vitrina Clubului Dunărea (antrenori Nicolae Mihai și Marin Otinceanu) nu mai puțin de nouă medalii, dar și câteva poziționări importante.

La U12 au concurat doi sportivi, cu vârste mai mici, care au cucerit șase medalii. Fredy Nicolas Fotiadis (10 ani) - cat. 32 kg - a obţinut trei medalii de bronz, iar Eduard Hăbelea (11 ani) - cat. 55 kg - un argint și două bronzuri.

Colecţia de medalii a fost întregită de cei de la Under 20. Sebastian Onțeluș (18 ani), campion național în urmă cu un an, a obținut acum o medalie de argint și două de bronz. Andrei Iorga, campion la U17 în trecut, a avut acum trei clasări pe locul 4. Iar Răzvan Iulian Hăbelea (doar 13 ani, dar concurent la U20) a avut trei clasări pe locul șase. Răzvan este un promițător performer aflat în atenția specialiștilor și a federației.

Zestrea de performanţe gălățene a fost completată de trei medalii de argint, cucerite de Valentina Condrea (CS Școlar, antrenoare Adriana Toma).

Citit 1014 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2024 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.