Echipa lui Dorinel Munteanu n-a cunoscut gustul înfrângerii în actualul sezon de Superliga
Să joci cu Oțelul a devenit o reală pacoste pentru orice gen de adversar din campionatul românesc de fotbal, din moment ce Rapid, o echipă cu pretenții la titlu și investiții pe măsură, s-a declarat mulțumită cu un rezultat de egalitate încă dinaintea duelului direct. Astfel, sâmbătă seara, în Giulești, nu s-a simțit nicio diferență între o echipă a gazdelor în care s-au pompat milioane de euro și, respectiv, harnica grupare a lui Dorinel Munteanu - pregătită intens, încă din vară, pe pantele montane de la Vatra Dornei.
Deși a fost 0-0 la finalul jocului Rapid - Oțelul, antrenorul gazdelor, Marius Șumudică, s-a declarat împăcat cu rezultatul. Pe când “Munti” a considerat că au fost pierdute două puncte mai mult decât că a fost câștigat unul.
“Una peste alta a fost un joc echilibrat. Mă așteptam, pentru ca știu ce fel de echipă este Oțelul, care are un stil de joc foarte agresiv. Am avut o primă repriză care ne-a aparținut, dar trebuie să recunoaștem că în partea a doua am avut mai mult de suferit. Nu sunt supărat de acest rezultat, este un punct câștigat până la urmă, ce ne apropie și mai mult de locurile de play-off”, a spus Șumudică.
Dorinel Munteanu, mulțumit de atitudinea jucătorilor săi, dar nu și de rezultat: ”Consider că noi am irosit două puncte, nu că am câștigat unul. Am controlat în totalitate jocul, în special în repriza a doua, am avut multe oportunități de a marca, dar avem nevoie de mai multă luciditate la finalizare. Sunt și ceva probleme cu accidentările, dar îmi voi aduce doi jucători noi în perioada următoare”.
Chira, cea mai mare pierdere
Titularizat pentru prima dată în acest sezon, mijlocașul central defensiv Cristian Chira a avut parte de un ghinion teribil. În primele minute din repriza secundă a suferit o fractură la gleznă, după ce i-a alunecat piciorul într-un mod nefiresc. Fotbalistul transferat de la Dej a fost transportat la spital și e de așteptat să rateze tot sezonul, ceea ce reprezintă o reală pierdere în economia lotului gălățenilor. Cu toate acestea, antrenorul Dorinel Munteanu i-a transmis că îl va susține necondiționat.
"Este băiatul meu, eu l-am adus la Galați, i-am spus că sunt alături de el, că îl aștept să se facă bine și să revină cât mai repede la echipă. E tânăr, e puternic, are tot timpul să facă performanță", a spus Dorinel Munteanu la finalul meciului.
Oțelul - cu cea mai bună apărare
Nu doar că este singura echipă neînvinsă din acest campionat, dar gruparea roș-alb-albastră are și cea mai bună defensivă. Gălățenii au primit doar patru goluri până acum, cu două mai puțin față de “U” Cluj, liderul la zi din Superliga.