Liga a III-a. Echipa din Liești deschide seria jocurilor etapei a XIII-a a celui de-al treilea eșalon fotbalistic. Formația pregătită de Cătălin Savu va juca vineri, de la ora 14:00, pe terenul celor de la Aerostar Bacău. Un meci al revanșei, întrucât în tur au câștigat băcăuanii, cu scorul de 3-2. "Trebuie să ne luăm revanșa", ne-a spus antrenorul gălățenilor, înainte de meci. Sporting are întregul lot valid, cu jucători preocupați de obținerea unui rezultat favorabil. Reamintim că echipa din Liești pornește etapa de pe locul secund, cu 26 puncte, iar Aerostar ocupă locul 4, cu 24 puncte. Partida va fi arbitrată de Mădălina Gherghi (Ilfov).
Campionatul Județean. Liga a IV-a își dispută ultimele meciuri din turul campionatului. Sâmbătă și duminică, de la ora 12:00, au loc partidele: Voința Cudalbi - CS Ghidigeni, Alegria Matca - Progresul Munteni, Siretul Cosmești - Lascăr Schela, Victoria Independența - Covurluiul Tg. Bujor, Viitorul Umbrărești - Gloria Ivești, Avântul Drăgănești - Aerostar Tulucești.
Liga a V-a, duminică, ora 11:00: Luceafărul Berești - Viitorul Slobozia Conachi, Viitorul Frumușița - Mălina Smârdan, Voința Cișmele - Zorile Grivița, Flacăra Pechea - Viitorul Costache Negri, Foresta Șendreni - Răzeșii Valea Mărului, Siretul Piscu - Avântul Jorăști, iar echipa Prutul Vlădești stă.
FEMININ. Jucătoarele de la SC Oțelul au meci sâmbătă în Liga a II-a, de la ora 11:00, pe Stadionul "Siderurgistul", cu Politehnica Iași.