LUPTE. La Tg. Mureș s-au desfășurat întrecerile Campionatului Național de lupte libere, la care au luat parte și sportivi de la Clubul Dunărea Galaţi (antrenori Dumitru Buleandră și Octavian Berbeci). Cea mai bună clasare a avut-o Alexandru Apostolache, locul trei și medalie de bronz, la categoria 51 kg. Alte clasări bune au fost cele ale lui Claudiu Zaharia şi Daniel Tăbăcaru - ambii pe locul 5. Au mai fost prezenți Cătălin Carp și Gabriel Munteanu (CSS Galați), şi ei cu evoluții apreciate.
HOCHEI. La Patinoarul "Dunărea", sâmbătă, de la ora 18.30, se dispută cel de-al doilea meci din Campionatul Național de hochei pe gheaţă dintre CSM și Steaua. Primul joc dintre cele două echipe a avut loc vineri seară.
RUGBY. Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă, 23 noiembrie, în ultimul meci-test al lunii noiembrie, selecţionata Uruguayului. Partida va avea loc la București, pe Stadionul Național "Arcul de Triumf", de la ora 18.00. Pentru această partidă, stafful tehnic a făcut câteva modificări în lotul extins. În acest moment, 33 de jucători sunt în cantonament, 19 înaintași și 14 jucători de treisferturi, printre aceștia aflându-se și gălățeanul Cristi Boboc.