CSM Rm. Vâlcea - Oțelul: obligați la victorie

CSM Rm. Vâlcea - Oțelul: obligați la victorie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gruparea gălățeană Oţelul trebuie să câștige partida din runda a doua a grupelor "Cupei României" pentru a mai spera la calificarea în faza sferturilor de finală

În ciuda unei trageri la sorţi extrem de favorabile, Oțelul este mai aproape de eliminarea din competiție decât de calificare. Gruparea roș-alb-albastră are nevoie să câștige ambele meciuri rămase de disputat, dar şi să beneficieze de rezultate favorabile indirecte în ultima etapă, pentru a mai putea prinde un loc în faza sferturilor. Misiunea este îngreunată mult după eșecul din prima etapă, scor 1-2, de pe terenul celor de la FK Csikszereda Miercurea Ciuc, într-un meci pe care Oţelul l-a condus până spre final. Acele puncte pierdute pun presiune maximă acum pe Oțelul, mai ales că este echipa care a disputat finala ediției trecute a "Cupei României".

Adversar mai periculos decât pare

Chiar dacă se află în cel de-al treilea eșalon, CSM Rm. Vâlcea este un adversar mai periculos decât pare la prima vedere. Vâlcenii conduc în seria lor, cu 36 puncte din 14 runde, şi un golaveraj de 24-3. Cel mai bun jucător al lor este atacantul Bogdan Rusu, fost în Liga I la FCSB și CS Mioveni. În lotul formației pregătite de Eugen Beza se regăsește și Cosmin Neagu, o mai veche cunoștință a Oțelului, din vremea în care echipa gălățeană se afla în eşalonul al treilea. În prima etapă a Cupei, CSM Rm. Vâlcea a pierdut, acasă, scor 0-1, cu CSM Reșița (Liga a II-a). A fost singurul eșec al vâlcenilor într-un meci oficial pe parcursul actualului sezon. Pentru calificarea în faza grupelor, CSM Rm. Vâlcea trecuse de Gilortul Tg. Cărbunești (5-4), CS Mioveni (3-2) și Minaur Baia Mare (3-2).

Partida CSM Rm. Vâlcea - Oțelul este programată joi, de la ora 14.00. Meciul va fi transmis în exclusivitate pe platforma online FRF TV, nu se vede și la canalele tradiționale de televiziune.

Se așteaptă modificări în echipă

Meciul de la Vâlcea va putea fi considerat de antrenorul Dorinel Munteanu drept un nou test pentru a trage concluzii în privința lotului. Astfel, este de așteptat ca jucători care au evoluat mai puțin să primească din nou șansa de a se afla pe teren. De altfel, Munteanu a anunțat deja în ultimele sale apariții de presă că pregătește mutări semnificative în privința lotului, la următoarea pauză competițională.

În "Cupa României", Oțelul mai are de jucat cu Sepsi (echipa deja fără șanse de calificare), în ultima rundă. Iar în campionat mai are de jucat anul acesta cu: FC Hermannstadt (deplasare), UTA (acasă), CFR Cluj (deplasare).

Citit 2063 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Decembrie 2024 13:54

3 comentarii

  • postat de Pavelino
    Joi, 05 Decembrie 2024 10:34
    109.99.0.***
    Din pacate sansele sa iesim din grupele cupei sunt minime, chiar daca castigam azi si apoi cu Sepsi acasa, mai trebuie sa bata in ultima etapa si adversarul nostru de azi CSM Rm. Vâlcea pe Alba Iulia (care o sa joace pe teren propriu). Mai bine ne axam pe campionat sa evitam retrogradarea :( .
    2
    5
  • postat de Vasile
    Joi, 05 Decembrie 2024 10:20
    86.124.200.***
    Facem 3-1 cu CSM și ne calificăm mai departe!! HAI OȚELUL, HAI DORINEL, VĂ SUSȚINEM ȘI VĂ IUBIM!!
    1
    6
  • postat de ss
    Joi, 05 Decembrie 2024 09:44
    5.13.198.***
    Calificarea e deja pierduta, chiar daca reusim 2 victorii depindem de Alba Iulia - Rm Valcea in care gazdele nu trebuie sa castige!
    2
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.