HANDBAL. Monica Scarlat, componentă a echipei CSM Galați de junioare II (2008-2009), pregătită de Viorel Alexandru, a fost convocată la echipa reprezentativă de handbal a României. Monica se va prezenta sâmbătă, 7 decembrie, la Mioveni unde va efectua un scurt stagiu de pregătire. Reprezentativa de junioare a României va participa, între 12 şi 16 decembrie, la un turneu internațional găzduit de capitala Franței.
ARBITRAJE. La două din meciurile Ligii a III-a de fotbal vor fi prezenți observatori gălățeni. Cristian Lupoae a fost delegat la Gloria Băneasa - Dunărea Călărași, iar Ovidiu Lupu, la Șoimii Gura Humorului - Șomuz Fălticeni.
BASCHET. Echipa CSM Phoenix Galați a învins cu 83-53 (16-14, 21-17, 29-11, 17-11) formaţia Vikings Academy Iași, într-o partidă care a contat pentru Campionatul Național de baschet rezervat jucătorilor U16. Sportivii pregătiți de Cristina Nini au început mai greu, dar pe parcurs au reușit să treacă la cârma partidei și să obțină un succes fără dubii. CSM Phoenix Galați a terminat grupa cu victorii pe linie. "Sunt mândră de acești băieți minunați. Au jucat perfect toate partidele și au obținut o calificare superbă, iar pe viitor vor demonstra că formează într-adevăr un grup unit și valoros", ne-a declarat Cristina Nini.
TURNEU. Duminică, 8 decembrie, echipa de baschet CSM-CSS Galați are programate două meciuri în campionatul juniorilor Under 14. La ora 11,00, gălăţenii vor întâlni echipa Universitatea Craiova, iar la ora 18,00 vor juca cu bucureștenii de la ASBC Alpha (Sala "Florin Balaiș").