Dublă partidă de hochei la Pationarul "Dunărea". Din sportul gălăţean

Dublă partidă de hochei la Pationarul "Dunărea". Din sportul gălăţean
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă, echipa CSM Galaţi va susţine două jocuri în Campionatul Naţional de hochei seniori, în compania formaţiei Corona Braşov. Ambele jocuri vor avea loc la Galaţi, la Pationarul "Dunărea", de la ora 18.30.

FOTBAL. Prima competiţie oficială de fotbal la nivelul judeţului va fi prima etapă a "Cupei României". Duminică, 2 martie, de la ora 11.00, sunt programate nouă meciuri, în care vor evolua cinci echipe din Liga a IV-a şi 13 formaţii din Liga a V-a. Programul meciurilor se prezintă astfel: Zorile Griviţa - Viitorul Costache Negri, Prutul Vlădeşti - Flacăra Pechea, Viitorul Frumuşiţa - Agrostar Tuluceşti, Siretul Piscu - CS Ghidigeni, Viitorul Slobozia Conachi - Progresul Munteni, Foresta Şendreni - Voinţa Cişmele, Avântul Jorăşti - Luceafărul Bereşti, Mălina Smârdan - Lascăr Schela şi Alegria Matca - Răzeşii Valea Mărului.

ARBITRAJ. Partida de fotbal Poli Iaşi - Petrolul Ploieşti, programată duminică în Superligă, va fi arbitrată de gălăţeanul Adrian Viorel Cojocaru. În Liga a II-a, Ionuţ Constantinescu va fi al patrulea arbitru la meciul FC Argeş - Metalul Buzău.

ATLETISM. La București s-au desfășurat, zilele trecute, întrecerile finale ale Campionatului Național de atletism Under 18. Tecuceanca Daria Emanuela Șarban a devenit campioană națională la aruncarea greutății de 3 kg, cu performanța de 13,40 metri. Atleta de la Clubul Școlar Sportiv Tecuci este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Spiru Haret" din localitate. Pentru acest titlu, Asociația "Balinte Ionela" a dorit să o motiveze pe sportivă printr-o sponsorizare din partea firmei LEMS Tecuci, administrată de familia Șontică.

Citit 1061 ori Ultima modificare Joi, 27 Februarie 2025 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.