Voleibaliştii de la CSM Arcada, eșec neaşteptat la Zalău

Voleibaliştii de la CSM Arcada, eșec neaşteptat la Zalău
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Meciul din prima manșă a fazei sferturilor de finală ale Diviziei A1 de volei masculin (turneul play-off) a însemnat o primă tentativă pentru echipa Galațiului de a obține un loc în semifinale. Din păcate, a fost ratată, iar SCM Zalău s-a impus cu scorul de 3-1 (23-25, 25-21, 25-23, 27-25). Este al treilea insucces din ultima vreme în fața Zalăului, neaşteptat de această dată, după 1-3 în campionat și 0-3 în "Cupa României". Gălățenii au fost foarte aproape de un 2-2 la seturi, după un final prelungit, dar șansa n-a fost de partea lor.

Echipei noastre i-a mai rămas o șansă, să învingă miercuri, în meciul al doilea, ce va avea loc la Galați. În condiţiile unui 1-1 la general, va mai fi o dispută suplimentară (decisivă), pe care de data aceasta o dorim de partea noastră, la Zalău, pe 8 martie.

Meciul de sâmbătă a avut unele momente de echilibru, dar a câștigat echipa care a greșit mai puțin în fazele decisive.

CSM Arcada a început cu "sextetul": Constantin, Raţă, Aldea, Freimanis, Bala, Marshall - Kosinksi. Cu excepția lui Kavogo, accidentat, au evoluat toţi ceilalți jucători: Butnaru, Bakonji, Ionescu, Mohamed, Cristudor și Hernandez.

CSU și-a adjudecat derbiul

La Galați s-a disputat, sâmbătă, meciul derbi al Diviziei A2 feminine de volei, CSU - Știința Bacău. Gălățencele au câștigat cu scorul de 3-0 (25-17, 25-18, 25-21), astfel că au urcat pe primul loc. Podiumul arată astfel: 1. CSU 31 puncte, 2. CTF "Mihai I" 30 p, 3. Știința Bacău 28 puncte.

CSU a evoluat în formula: Bordea, Neacșu, Stănescu, Răileanu, Onaci, Milea - Crăciun. Au mai jucat: Panait (revenită după accidentare), Arbunea și Răfoi.

Ultimul meci pentru gălățence înainte de play-off, în Capitală, cu CSU Știința (8 martie).

Citit 1015 ori Ultima modificare Duminică, 02 Martie 2025 13:00

1 comentariu

  • postat de Carmen
    Duminică, 02 Martie 2025 15:01
    5.13.151.***
    Neașteptat!?Era foarte previzibil domnule reporter.Zalaul are peste 10 victorii consecutive din care 3 cu Arcada!Neasteptat era daca bătea Arcada!
    0
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.