Oțelul, pentru prima oară în pericol real de retrogradare

Oțelul, pentru prima oară în pericol real de retrogradare
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

După eșecul cu UTA, de duminică seară, scor 0-2, când adversarii au fost net superiori elevilor lui Ovidiu Burcă, gruparea roș-alb-albastră experimentează pentru prima dată clasarea pe un loc de baraj de retrogradare.

Revenirea în Superligă pentru Oțelul s-a produs în cadrul unui proiect condus cu mână forte de Dorinel Munteanu, iar odată scăpat de sub acest control, formația gălățeană merge tot mai clar spre dezastru sportiv. Echipa condusă acum de Ovidiu Burcă a dovedit că n-a fost deloc un accident ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Poli Iași, scor 2-3, iar prestația sa a fost catastrofală în deplasarea de la Arad, la primul meci din play-out.

Oțelul a arătat exact ca o echipă care nu-și merită locul în prima ligă și se îndreaptă spre retrogradare. Momentan, pentru prima dată în acest sezon, gălăţenii se află pe loc de baraj, având un avans de doar două puncte față de retrogradarea directă. Nici barajul nu inspiră mari speranţe, la cum arată jocul echipei în momentul de față.

Zivulici, marea dezamăgire

Una din marile dezamăgiri din jocul echipei este Diego Zivulici, cel în jurul căruia trebuia reconstruit noul Oțelul. Mijlocașul croat implorase să fie lăsat să plece, dar după reziliere a petrecut câteva săptămâni în căutarea fără succes de noi orizonturi. Primit înapoi la Galați, Zivulici n-a mai fost același ca randament în joc, iar acest lucru se simte tot mai accentuat de la meci la meci. Totul a culminat cu autogolul de la Arad, pentru deschiderea de scor a celor de la UTA (min. 23), plus un joc haotic permanent la mijlocul terenului.

Antrenorul Ovidiu Burcă a avut un atac voalat asupra unora dintre jucătorii săi, în special cei folosiți în prima repriză. "În astfel de meciuri, nu poți să ai prea multe ocazii, dar noi, chiar dacă am avut câteva faze, nu am putut să înscriem. Ceea ce mă nemulțumește este atitudinea din prima repriză. Foarte mulți jucători au intrat cu teamă, e greu așa, sunt și mulți care au un deficit de pregătire. Nu e ușor, nu ne așteaptă nimeni. Sunt dezamăgit de unii dintre jucători. Eu am fost adus într-o situație în care puțini se încumetau să vină. Nu există antrenori magicieni în fotbal, nu m-am plâns niciodată. Eu am gestionat o situație delicată, iar repercusiunile le vedeți acum. Nu e ușor să construiești o echipă după ce pleacă cei mai buni jucători", a spus Burcă.

Oțelul a rămas cu doar 16 puncte în clasament după prima etapă de play-out, fiind la trei lungimi distanță de salvarea directă de la retrogradare - ceea ce pare imposibil de realizat în contextul actual.

Debut pentru Bicfalvi și Plaza

Meciul de la Arad a constituit un prilej pentru fanii gălățeni de a-i vedea la lucru pe Bicfalvi și Plaza, jucători așteptați să salveze situația. Cei doi au intrat în repriza a doua, când scorul era deja de 2-0 pentru arădeni, fără să fi arătat ceva deosebit în joc. Dar era și greu să ieși în evidență pozitiv, când starea de spirit a echipei era deja la pământ, fără niciun semn de vitalitate în joc.

Gălățenii urmează să joace un meci amical cu CSM Focșani, sâmbătă, pe teren propriu, profitând de pauza competițională prilejuită de fereastra internațională a echipelor naționale.

În următoarea etapă din play-out, Oțelul se va deplasa la Gloria Buzău (luni, 31 martie).

Citit 3939 ori Ultima modificare Marți, 18 Martie 2025 21:39

11 comentarii

  • postat de paloma
    Marți, 18 Martie 2025 14:50
    86.124.203.***
    Dorinel e la Sepsi acum...Sa vedeti ca va face si acolo performanta pentru ca sunt bani !!! Performanta in fotbal fara bani, nu exista in ziua de astazi !!! Se poate extrapola in toate sporturile !!!
    3
    6
  • postat de ss
    Marți, 18 Martie 2025 13:10
    86.124.202.***
    @Rex nu cugeta profund ca dai p-afara! Nu cumva Dorinel e vinovat si pt Otelul de maine?
    3
    6
  • postat de Comisarul Rex
    Marți, 18 Martie 2025 09:08
    194.105.20.***
    Otelul de astazi este creatia lui Munteanu Dorinel! Falimentul bate la usa, nu mai exista nicio sansa, datoriile lasate de cuplul de aur sunt uriase, ascunzandu-se in spatele unor promovari false.
    12
    6
  • postat de ss
    Luni, 17 Martie 2025 22:18
    86.124.202.***
    Ati tot atacat la Dorinel, acum sunteti multumiti, ne luam adio de la prima liga in meciul cu Hagi, nu o sa mai calce nici el vreodata in orasul asta trist! Avem ceea ce meritam!
    9
    31
  • postat de Fffff
    Luni, 17 Martie 2025 21:45
    86.124.200.***
    Retrogradarea ar veni ca o binecuvamtare pentru unii. S ar topi instant promisiuni de stadion civilizat, nu s ar mai da ochi peste cap cand ar fi vorba de bani.
    In doi ani liga 3 sau desfiintare
    8
    31
  • postat de Lucian Leonte
    Luni, 17 Martie 2025 20:09
    109.36.232.***
    Toata aceasta situatie este din cauza combinatului Liberty. Ei nu si-au respectat angajamentul. Nu inteleg cum statul roman pasuueste un strain fata de datorii. De ce nu a pasuit cind se numea SIDEX?
    16
    21
  • postat de otelul e un club distrus.. de asta a dat uschiala si d.m. si luat banu si uschiala...
    Luni, 17 Martie 2025 19:27
    128.127.118.***
    in citeva luni jucatorii devin liberi. nu mai joaca. vor sa plece. e normal. ei vor sa faca bani...e meseria lor. suporterii vor singe, sa faca ei....,sa joace ei...
    10
    19
  • postat de relu
    Luni, 17 Martie 2025 19:15
    89.136.187.***
    Cisotti a fost de valoare in rest toti cei care au plecat au fost slabi
    si asta se vede. Ce tot o dai ca au plecat jucatori etc
    te tragi de sireturi cu ei si vrei sa joace fotbal, Du-te si lasa-ne!
    1
    25
  • postat de Florin
    Luni, 17 Martie 2025 19:07
    86.124.201.***
    ÎNCĂ SPERĂM LA O SALVARE, MAI AVEM LA BUZĂU , ACASĂ DIN NOU CU IAȘI-POATE NE REVANȘĂM, ȘI LA BOTOȘANI, NE TREBUIE MINIM 6 PUNCTE ȘI RĂMÎNEM ÎN LIGĂ!! HAI OȚELUL!!
    8
    22
  • postat de Sintem prosti?
    Luni, 17 Martie 2025 18:46
    173.245.207.***
    Fotbal fără bani nu exista... În toată lumea. Otelul nu poate trai fără bani. Restul sint smecherii de ziar.... Veniți cu bani și avem fotbal. Restul e minciuna...
    5
    24
  • postat de lasati otelul in pace sau dati bani. sponsorizati otelul.
    Luni, 17 Martie 2025 18:20
    128.127.118.***
    eu nu inteleg, de cind un jurnalist la un ziar de judet se pricepe la fotbal...lasati otelul. faceti doar rau. vreti commenturi...,.
    22
    10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.