VOLEI. Formația CSM Arcada (Under 13) pregătită de Ioana Ștefu a avut evoluții bune la turneul semifinal I desfășurat la București. Formația de la Dunăre a învins cu 3-1 pe SCM "U" Craiova și cu 3-1 pe Corona Brașov și a pierdut (0-3) cu CSM București, obținând calificarea în semifinala 2 a Campionatului Național, care se va desfășura în perioada 2-4 mai. Lotul folosit de echipa gălăţeană: Tudor Burlacu, Andrei Doca, Valentin Lazăr, Ianis Popa, Darius Iordache, Ștefan Dajbog, David Costandache, Edward Răducan, Matei Munteanu, Alexandru Gorovei, Tudor Boroș și Fabian Ionescu.
NATAȚIE. Faza națională a Duckling Swimming Race a adunat la Bazinul de la Baia Comunală 80 de sportivi de la patru cluburi. Pe lângă gălățenii de la CSM și Aqua Sport, au fost prezenți înotători de la Asociația Sport Club Constanța și Natantibus Tulcea.
Sportivii de la CSM, pregătiți de Mihaela Hodină şi Mihaela Bârligea, s-au aflat ca de obicei printre protagoniști. Eva Banciog a câștigat toate cele patru probe la care a participat, la categoria copii născuți în 2016. Anca Pintilie a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și s-a clasat o dată pe locul 2, la categoria 2010 plus. Amelia Mazilu s-a impus la categoria 2013, Maya Ragea a obținut două locuri I la categoria 2011, iar Luca Trofin a obținut, de asemenea, patru locuri 1 la categoria 2010 plus. Au mai obtinut clasări pe podium Ștefan Stan, Carolina Costandache, Maria Oprișan, Matei Burtea și Mihai Breahnă.
FOTBAL. Arbitrul asistent Florin Iftode a oficiat la meciul de fotbal Metaloglobus - AFK Miercurea Ciuc, iar Alexandru Burloiu a fost al patrulea oficial la același meci, din Liga a II-a, câștigat de harghiteni cu 1-0, echipă deja promovată în Superligă.