Unirea Braniștea a mai disputat un meci în care și-a propus să-și verifice potențialul de joc, după două săptămâni și jumătate de pregătiri. A întâlnit foarte tânăra echipă Oțelul II, aflată în plină perioadă de construcție, de pregătire a debutului în eșalonul al treilea. A învins Unirea Braniștea, scor 3-0 (2-0), prin reușitele lui Grădinaru, Bălănică și Manolache.
Elevii lui Alexandru Iliuciuc au construit mai mult, au stăpânit jocul și au fructificat trei din oportunitățile ofensive.
De partea cealaltă, antrenorul Sorin Haraga a folosit un lot în exclusivitate foarte tânăr, de 17-18 ani, proveniți din propriul centru de copii și juniori. Echipa secundă a Oțelului a avut și momente bune de joc, dar maturizarea acestora va veni pe parcurs, printr-o pregătire permanentă și jocuri cât mai multe. Astfel se va dobândi și experiența. "Avem mult de lucru. Sunt mulți jucători talentați la acest nivel și, cu siguranță, vor veni și rezultatele. În perioada rămasă până la startul în Liga a III-a vom mai disputa câteva meciuri, care cu siguranță ne vor ajuta", ne-a spus Sorin Haraga.
La Unirea a fost rulat tot lotul, aproape două echipe, mulți dintre jucători având și ei vârste tinere, dornici de acumulări pe toate planurile.
Cele două echipe vor juca și sâmbătă. Cei de la Braniștea o vor întâlni pe CSM Adjud, pe teren propriu, iar tinerii "oțelari" vor avea în față jucători de vârste apropiate, cei de la Școala de Fotbal Oțelul (antrenor Bogdan Balaban).
Sezonul competițional al Ligii a III-a este programat să înceapă pe 30 august. În afară de Braniştea şi Oţelul II, din județul nostru va mai participa Sporting Liești, în timp ce Voința Cudalbi (campioana Ligii a IV-a) nu s-a înscris în competiție, deși își câștigase acest drept, după victoria în barajul cu Pescăruşul Sarichioi (Tulcea).