BADMINTON. S-a încheiat cantonamentul de mai bine de o lună în Thailanda pe care l-a efectuat sportiva gălățeană Irina Daria Gherasim. Un cantonament special, cu tehnicieni din țara badmintonului, din care orice sportiv european pleacă acasă cu multe învățăminte. Irina s-a aflat în această perioadă alături de trei sportivi prahoveni, de la CSC Berceni: Denisa Muscalu, Laura Constantin și Luca Pandele.
Reamintim că badmintonul românesc va fi prezent în acest an la două competiții extrem de importante - Campionatul Mondial din India și Campionatul European din Spania (Tenerife).
BOX. Iuli Bârsănescu (Box Club Bute din Pechea) a abandonat sportul de performanță. Campion național la toate categoriile de vârstă la categoria 60 kg, boxerul pregătit de Felix Păun a plecat la muncă în Germania.
Altfel, sportivul pechean Denis Cătălin Bucur (categoria 75 kg), clasat pe locul al II-lea în ”Cupa României” de la Turnu Severin, va participa la finala Campionatului Național de juniori de la Oradea. Acesta nu va fi însoțit de Păun, antrenorul fiind în acea perioadă (începutul lunii octombrie) cu Cristian Ciocan, care va lupta la "Dracula Boxing" Brașov (8 reprize) cu Răzvan Cojanu.
LUPTE. Sâmbătă și duminică au loc ultimele meciuri din finalele "naționalelor" de lupte pe plajă. În concursul de la Costinești, Galațiul este prezent cu zece sportivi, opt de la Clubul Dunărea și doi de la CS Școlar. Între luptătorii de la Dunărea se află sportivi experimentați, deținători de trofee în disputele pe nisip. Așteptăm și de această dată evoluții dintre cele mai bune, care să le aducă clasări fruntașe și medalii.