Hocheiștii, patru meciuri în cinci zile. Din sportul gălățean
Joi, 27 Noiembrie 2025 18:15 | Publicat în SPORT
HOCHEI. Echipa de hochei seniori a CSM Galați a disputat două meciuri, marți și miercuri, pe teren propriu. În prima zi, gălățenii au învins-o pe AS Sapienția cu 3-1, în Campionatul Național, a doua zi disputa celor două echipe fiind pentru ”Cupa României”. Și de această dată, victoria a revenit elevilor antrenorilor Kiricenko și Berdilă, la un scor și mai consistent. A fost 7-3, realizările individuale aparținându-le lui Nyika 3, Sillo 2, Szocs și Corneanu. Vineri ș ...
Campionatul Național de badminton a continuat la Galați, iar timp de trei zile s-au întrecut, la Sala "Siderurgistul", sportivii de la categoriile de vârstă Under 19 și Under 11. Pe lângă calitatea de organizator, orașul nostru a participat cu sportivi de la toate cele trei cluburi.
La Under 11, clubul Siderurgistul a cucerit două medalii de bronz, prin perechea Eduard Nistor/ Andrei Hanganu. O prezență notabilă a avut-o, la categoria Under 19, Irina Daria Gherasim (CSU Galați), c ...
BADMINTON. S-a încheiat cantonamentul de mai bine de o lună în Thailanda pe care l-a efectuat sportiva gălățeană Irina Daria Gherasim. Un cantonament special, cu tehnicieni din țara badmintonului, din care orice sportiv european pleacă acasă cu multe învățăminte. Irina s-a aflat în această perioadă alături de trei sportivi prahoveni, de la CSC Berceni: Denisa Muscalu, Laura Constantin și Luca Pandele. Reamintim că badmintonul românesc va fi prezent în acest an la două com ...
Din sportul gălăţean. Irina Gherasim continuă pregătirile în Tailanda
Luni, 11 August 2025 15:30 | Publicat în SPORT
BADMINTON. Parcursul Irinei Gherasim (CSU Galaţi) a fost apreciat de cei din conducerea Comitetului Olimpic Sportiv Român la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Skopje şi au promis să o sprijine. În această perioadă, ea se pregăteşte în Tailanda, una dintre ţările cele mai dezvoltate în ceea ce priveşte badmintonul, cu specialişti de marcă. Antrenamentele de pe parcursul acestei luni o vor ajuta în viitoarele competiţii internaţionale: Campionatul Mondial din I ...
Din sportul gălățean. Irina Gherasim, pregătiri în Thailanda
Marți, 05 August 2025 13:45 | Publicat în SPORT
BADMINTON. Cantonamentul din Thailanda se află în plină desfășurare și pregătirile sportivei Irina Daria Gherasim au ajuns deja la ziua a opta. Acest cantonament a fost posibil datorită sprijinului Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR). Dar și necesar, în perspectiva a două importante competiții, ce vor avea loc în acest an și la care vor fi prezenți și sportivii „tricolori”. În 6-9 octombrie va fi Campionatul Mondial din India, iar în noiembrie-decembrie, Campionatul E ...
FOTE. Badmintonul ”tricolor” și-a încheiat misiunea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfășurat pe parcursul acestei săptămâni în Macedonia de Nord. Joi s-a disputat meciul de dublu mixt în care Irina Gherasim (Galați) și Maxim Iacob (Brașov) au fost învinşi, scor 1-2, de un cuplu din Olanda. La simplu, gălățeanca a susținut patru meciuri, încheiate cu trei victorii și o înfrângere.
ARTE MARȚIALE. În Capitală au avut loc întrecerile Campionatu ...
Din sportul gălățean. "Tricolorii" au ajuns la Festivalul Tineretului
Duminică, 20 Iulie 2025 15:30 | Publicat în SPORT
FOTE. Delegaţia ţării noastre a ajuns la Skopje, unde de luni, 21 iulie, până pe 27 iulie, se desfăşoară întrecerile Festivalului Olimpic al Tineretului European. "Tricolorii" sunt prezenţi cu un lot de 87 de sportivi, ce vor concura la majoritatea disciplinelor sportive, între care atletism, gimnastică, baschet, dar şi... badminton. La această ultimă disciplină vor fi prezenţi - în premieră - gălăţenii Irina Gherasim şi antrenorul Dorel Badiu, dar şi braşoveanul Maxim I ...
Gălăţeni la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Vineri, 18 Iulie 2025 14:30 | Publicat în SPORT
FOTE. Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), care se va desfășura în Macedonia de Nord, va debuta luni, 21 iulie, la Skopje. Delegația țării noastre va participa cu 87 de sportivi, doi dintre aceștia fiind gălățeni, de la badminton: sportiva Irina Gherasim și antrenorul Dorel Badiu.
TENIS. În această săptămână au continuat pregătirile comune ale sportivilor de la Clubul Dacia și grupul de tenismeni din Istanbul. În weekendu, aceştia vor participa la un turneu de ...
BADMINTON. La următoarea ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce va avea loc în Macedonia de Nord (21-26 iulie), va fi prezent, în premieră, badmintonul. Irina Gherasim (CSU Galați) și Iacob Maxim (Brașov), însoțiți de antrenorul gălățean Dorel Badiu, merg la Skopje cu gândul de a reprezenta cu brio România la această disciplină sportivă. Timp de șapte zile se vor întrece sute de tineri de pe bătrânul continent, juniori cu vârste cuprinse între 1 ...
Clasări fruntașe ale gălăţenilor în „Cupa României” la badminton
Joi, 29 Mai 2025 08:30 | Publicat în SPORT
Sportivi de la 12 cluburi din întreaga țară, printre care și trei din Galați (CSU, Siderurgistul și Agero), s-au confruntat în finalele naționale al "Cupei României" la badminton. Au avut loc meciuri de simplu și dublu, la Under 17, respectiv, numai simplu, la Under 9. Și de această dată, sportivii noștri s-au numărat printre medaliați, dovadă că la Galați badmintonul se numără printre disciplinele prioritare.
Gălățeanca Irina Gherasim (CSU - U17) s-a clasat de două ori ...
Pagina 1 din 2

