În meciul cu FC Botoșani au fost trei cartonașe galbene primite de către jucătorii Oțelului, peste media gălățenilor de până la acest joc. Zivulici, Pedro Nuno și Patrick au fost cei sancționați de centralul Radu Petrescu.
Mijlocașul croat a ajuns la al treilea avertisment, astfel că la următorul cartonaş primit va sta o etapă, pentru cumul de galbene. Astfel, în cazul în care Diego Zivulici va primi cartonaș galben în meciul cu CSU Craiova, ar însemna să absenteze apoi la deplasarea de la București, contra FCSB.
Joao Lameira are și el două galbene încasate până acum, iar în rest, pe lista celor 15 cartonașe primite de Oțelul se mai înscriu, printre alţii, Paulinho, Iacob, Joao Paulo, Ne Lopes, Kazu și Bicfalvi (plecat între timp), toți cu câte un cartonaș galben în cont.
Sunt trei jucători din Superligă care au ajuns deja la totalul cartonașelor ce aduc suspendarea: Selimovici (Hermannstadt), M. Popescu (FCSB) și Morreira (Metaloglobus).
Per total, Oțelul se află pe locul 11, la egalitate cu "U" Cluj, ca număr de cartonașe galbene încasate (15). Lider la acest capitol este FC Botoșani, cu 24, urmată de FC Argeș (23) și FCSB (22). Cea mai cuminte echipă a fost FK Csikszereda, cu doar zece cartonașe galbene, cu două mai puține decât CFR Cluj (penultima în acest top).