“Cupa Arcada”, gata de startul unei noi ediții

“Cupa Arcada”, gata de startul unei noi ediții
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sala Sporturilor “Dunărea” va fi, de joi până sâmbătă, gazda unei interesante competiții - "Cupa Arcada".

Ca preambul pentru startul noului sezon, după cum am fost obișnuiți în ultimii ani, cele mai importante echipe din voleiul românesc își dau întâlnire la Galați, pentru a disputa câte trei meciuri la "Cupa Arcada". Cu o tradiție deja recunoscută, la această ediție se vor întrece patru dintre fruntașele voleiului masculin românesc: Corona Brașov, Steaua București, Rapid București și, bineînțeles, CSM Arcada Galați. Altfel spus, patru dintre principalele favorite la câștigarea titlului de campioană în ediția 2025-2026 a Diviziei A1.

Gălățenii au de luat o mică revanșă față de ce s-a întâmplat săptămâna trecută, la "Cupa Corona", când au pierdut ambele dispute, 1-3 cu Rapid și 0-3 cu Corona.

Programul complet al competiţiei

Programul meciurilor este cât se poate de atractiv, mai ales că se joacă în sistem "fiecare cu fiecare".

Iată programul complet:

Corona - Steaua (joi, ora 16:30), CSM Arcada - Rapid (joi, ora 18:30);

Corona - Rapid (vineri, ora 17:30); CSM Arcada - Steaua (vineri, ora 19:30);

Steaua - Rapid (sâmbătă, ora 10:00); CSM Arcada - Corona (sâmbătă, ora 12:00).

Festivitatea de premiere este programată sâmbătă, de la ora 13:30. În cadrul festivității, se vor decerna trofee individuale și de echipă.

Intrarea publicul spectator este liberă.

Prezentarea lotului gălăţean

Pe lângă meciurile de volei de înaltă calitate, fanii gălățeni vor avea ocazia să facă cunoștință și cu noul lot de jucători pe care CSM Arcada se va baza în noul sezon.

Antrenorul Sergiu Stancu va avea la dispoziţie șapte jucători români, dintre care șase sunt rămași din sezonul trecut. Aceștia sunt: Bala, Butnaru, Constantin, Kosinski (prezenți și la Mondialele din Filipine în lotul României), Cristudor și Aldea. Singurul transfer de jucător român este Dinculescu, sosit de la Zalău.

Lotul este completat de șapte voleibaliști străini, toți nou-veniți, dar printre care se numără finlandezul Nikula - care a mai evoluat în urmă cu două sezoane pentru formația gălățeană. Tot din Finlanda este și Savonsalmi, cărora li se vor alătura: Vanker, Lohmus (Estonia), Iereşcenko, Şapoval (Ucraina) şi Stalekar (Slovenia).

La final de octombrie, start în competițiile oficiale

Noul sezon al Diviziei A1 va debuta pe 25 octombrie pentru CSM Arcada, când are programat meciul din deplasare de la SCM Zalău. Primul duel oficial de pe teren propriu din noul sezon este programat pe 1 noiembrie, când la Galați va veni Știința Baia Mare.

CSM Arcada își cunoaște și adversarul din Cupa Challenge, gruparea finlandeză VaLePa. Duelul din faza "32"-imilor se va desfășura în dublă manșă, cu turul la Galați, pe 12 noiembrie, respectiv returul, în Finlanda, la șapte zile distanță. În cazul unei calificări, Arcada va da peste învingătoarea din dubla Benfica (Portugalia) - Centrometal (Croația).

Citit 148 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Octombrie 2025 16:35

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro