Sporting Liești a pierdut fotoliul de lider

Sporting Liești a pierdut fotoliul de lider
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru echipele gălățene din Liga a III-a, meciul etapei a IX-a a fost susţinut de liderul Seriei a II-a, Sporting Lieţti, care avea de apărat poziția din fruntea clasamentului.

Acest lucru s-a dovedit greu de realizat, întrucât lieştenii au făcut deplasarea la Păuleşti fără cinci titulari. Cum acest handicap a fost greu de depășit, înfrângerea a venit de la sine.

Înainte de meci, antrenorul lieştenilor avea temeri asupra "unsprezecelui" pe care îl va putea alinia și, din păcate, inevitabilul s-a produs. Golul de trei puncte a fost marcat spre finalul jocului (min. 82), în urma unui corner, după un ofsaid nesancționat de arbitrul Mihai Haivas (Botoşani).

“Am controlat jocul în majoritatea timpului, am avut și câteva oportunități foarte clare, din care ar fi trebuit să concretizăm, prin Costin, Voinea și Năstase. Până la urmă, lipsa atâtor titulari și-a pus amprenta asupra evoluției de ansamblu”, a spus Cătălin Savu.

Echipa aliniată: Dogaru - Popa, Maftei, Manea, Năstase - Coman, Iordache, Grigoraș - Stan, Voinea, Costin. Au mai intrat: Costea, Ștefănescu şi Iacob.

Braniștea a câștigat derbiul local

Echipele Oțelul II și Unirea Braniștea au jucat pe terenul din Slobozia Conachi. Un duel adjudecat de echipa mai experimentată, la un scor de forfait, 3-0 (1-0). Tinerii "oțelari", cu vârste între 15 și 19 ani, au încercat să mențină echilibrul și s-au aflat aproape de reușită prin Cojoc și Visan, dar finalul le-a fost nefavorabil.

Unirea a controlat mai multă vreme ostilitățile, impunându-se de justețe, prin reușitele lui Aron (min. 7) - tânăr de nici 17 ani,  Răducan ('55) şi Grădinaru ('59). Iată echipele aliniate la fluierul arbitrului tecucean Alexandru Marin.

Oţelul II: Ursu - Nastasă, Enache, Nichifor, Neagu - Aftene, Munteanu, State, Șerb - Cojoc, Vişan. Au mai intrat: Iurea, Rotaru, Sorocalet, Gheorghică şi Iorga.

Unirea Braniștea: Cilighidreanu - Mihai, Aron, Moroianu, M. Cireș - D. Cires, Dragomir - Fadei, Răducan, Manolache - Grădinaru. Au mai intrat: Bălănică, Toma, Vasile, Arbi şi Pădure.

KSE Tg. Secuiesc, noul lider

A fost o etapă care a dus la schimbarea liderului, după ce Sporting Liești a pierdut în deplasare.

Iată celelalte rezultate: Petrolul II - CS Plopeni 0-1, Dacia Unirea Brăila - KSE Tg. Secuiec 0-4, Victoria Traian - Sepsi II 1-2, CS Blejoi - CSM Rm. Sărat 3-1.

Clasament: 1. KSE Tg. Secuiesc 22 puncte, 2. Sporting Liești 19 p, 3. CS Păulești 19 p, 4. CS Blejoi 16 p, 5. Sepsi II 14 p, 6. CSO Plopeni 13 p, 7. Victoria Traian 13 p, 8. Unirea Braniștea 11 p, 9. Dacia Unirea Brăila 9 p, 10. Petrolul II 6 p, 11. CSM Rm. Sărat 6 p, 12. Oțelul II 5 puncte.

Echipele noastre vor juca în etapa a zecea, penultima a turului, astfel: Unirea Braniștea - CS Păulești, Sporting Liești - Victoria Traian şi KSE Tg. Secuiesc - Oțelul II.

Citit 314 ori Ultima modificare Duminică, 19 Octombrie 2025 13:47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro