Evoluție excelentă la ”Europenele” de șah

Evoluție excelentă la ”Europenele” de șah
Dragoș Leu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gălăţenii au încheiat foarte onorabil întrecerile Campionatului European de șah pentru juniori din Muntenegru.

O performanță excelentă a repurtat, la categoria de vârstă Under 14, Dragoș Leu (CSM Galați), care a ocupat o poziție privilegiată - locul 4 (la egalitate cu locul 3), din 116 concurenți, după ce a acumulat 7 puncte în 9 runde.

Titlul continental i-a revenit unui șahist din Azerbaidjan, care a realizat cu o jumătate de punct mai mult decât Dragoș. La aceeași categorie de vârstă, Randi Galeș, gălățean legitimat acum la Dinamo București, s-a clasat pe locul 10, cu 6,5 puncte.

Al doilea sportiv al CSM Galați prezent în competiţia din Muntenegru, David Talabă (Under 8), a agonisit 5 pucte, cu care a ocupat locul 29, din 91 de participanţi.

Citit 1410 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Noiembrie 2025 13:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.