Cuplaj volei-baschet la Sala Sporturilor „Dunărea”

Cuplaj volei-baschet la Sala Sporturilor „Dunărea”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua de luni este dedicată unui interesant cuplaj. Pe placul publicului spectator, ce populează tribunele sălii ”Dunărea” la astfel de evenimente. Un cuplaj cu două meciuri extrem de atractive.

Mai întâi, de la ora 17,00, amatorii sportului cu mingea peste fileu vor avea ocazia să asiste la meciul dintre două formații fruntașe ale voleiului autohton: CSM Arcada - Steaua. 

Chiar dacă în ultimul sezon cele două protagoniste n-au mai ocupat primele poziții în clasament, amândouă rămân “vârfuri” în competiția de volei masculin, cu obiective mărețe pentru sezonul în curs.

Jucătorii gălățeni vin după o victorie importantă, 3-1 în Finlanda, rezultat ce i-a calificat în ”șaisprezecimile” Challenge Cup.

La ambele formații evoluează mulți internaționali: Bala, Kosinski, Butnaru, Constantin, la Galați, respectiv Rață (fost la Arcada), Dumitru și Bălean, la Steaua.

Arbitrează un cuplu bucureștean, Cristian Cristea - Mihai Coman. Observator: Adrian Apetrei (Ploiești).

BASCHET. Cuplajul continuă la Sala Sporturilor, de la ora 19:30, cu meciul CSM Galați - CSM Oradea, din Liga Națională de baschet masculin. Formația oaspete este liderul la zi din campionat, cu victorii pe linie, fiind o echipă ce reprezintă cu brio campionatul nostru în competițiile europene. Chiar dacă CSM Galați se află într-o fază de reconstrucție, având cel mai tânăr lot din campionat, se anunță un meci de calitate și prin prisma nivelului adversarului. 

RUGBY. În ultima etapă a returului turneului play-off al Diviziei Naționale de seniori la rugby, CSM Galați a jucat pe teren propriu cu RC Bârlad. Un meci derbi de tradiție, care de data aceasta s-a încheiat cu succesul oaspeților, scor 26-30 (19-19). Marcatorii gălățeni: Cornea, Donosă, Burlacu (două eseuri și trei transformări). 

Citit 31 ori Ultima modificare Duminică, 23 Noiembrie 2025 15:01

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro