Etapa a XIV-a a Diviziei A1 a programat cea mai lungă deplasare pentru echipa gălățeană.
Meciul disputat la Baia Mare s-a încheiat conform așteptărilor. CSM Arcada s-a impus foarte clar, așa cum estimau și calculele hârtiei. A fost 3-0, cele trei seturi fiind adjudecate fără prea multe griji. După 25-15 și 25-16 a venit actul al treilea, ceva mai animat pe alocuri. A fost 10-9 și 11-10 pentru gazde, dar după egalitatea de la 16-16, băieții noștri s-au îndreptat spre un 3-0 net (cu 25-21 în al treilea set câștigat).
Gălățenii au abordat meciul cu "sextetul": Bala, Lohmus, Savonsalmi, Vanker, Butnaru, Nikula - Kosinski. Au mai jucat: Constantin, Dinculescu şi Şapoval.
Despre ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare, dar și despre programul încărcat care o așteaptă pe CSM Arcada ne-a vorbit și antrenorul Sergiu Stancu. “Ne bucură prestația jucătorilor din meciul cu băimărenii de la Știința, care ne-a condus la o victorie clară, de care aveam mare nevoie în acest început de retur. Este drept, nici adversarii nu ne-au pus prea multe probleme, obiectivul lor fiind cu totul altul. Noi ne-am văzut de jocul nostru, care a fost conform așteptărilor și am obţinut o victorie pe măsură. Acest meci a trecut, în față avem încă patru partide care ne vor solicita pe deplin. Începem duminică, 1 februarie, cu Dinamo, în deplasare, foarte, foarte important. În tur am pierdut acasă, 0-3, acum trebuie să demonstrăm că ne putem impune. După patru zile, mergem la Craiova pentru "Cupa României", după care primim vizita Rapidului, urmată de o nouă deplasare foarte dificilă, la Steaua. Așadar, într-o perioadă foarte scurtă de timp, vom întâlni patru din cele mai importante adversare”.
Celelalte rezultate ale etapei: SCM Zalău - Dinamo 2-3, CSM București - Steaua 0-3, Unirea Dej - Corona 1-3; meciul CSU Ştiinţa Bucureşti - SCMU Craiova s-a disputat ieri-seară.
CSM Arcada a reușit să urce pe locul al doilea în campionat, devansând-o pe SCM Zalău, având și un meci mai puțin disputat. Situația la zi a primelor patru clasate: 1. Steaua 34 puncte (13 jocuri), 2. CSM Arcada 31 p (12 j), 3. SCM Zalău 30 p (13 j), 4. Dinamo 27 p (12 j).

