Sala CS Școlar Nr. 6 din Capitală a găzduit întrecerile ”Cupei României” la badminton, competiție la care au luat parte sportivi de la categoriile de vârstă Under 15 și Under 23 (tineret).
Ca de obicei, reprezentanții cluburilor dunărene s-au aflat printre protagoniști, ocupând numeroase poziții fruntașe în clasamente.
La Under 15 (care a constituit și criteriu de selecție pentru lotul național), Sebastian Panaite s-a clasat pe locul 2 la simplu și pe primul loc la dublu băieți, cu Ștefan Munteanu, dar și la dublu mixt, cu Sonya Stancu.
De asemenea, Sonya Stancu și Ligia Pazargic au ocupat locul 2 la dublu fete (toți de la clubul Siderurgistul).
La tineret, Irina Daria Gherasim (CSU) - locul 3 la simplu și locul 2 la dublu fete, cu Daria Jitariu (Iași), în timp ce Matei Slavu a ajuns până în ”sferturi” la dublu băieți, iar Amalia Pintilie (ambii de la Clubul Siderurgistul) a bifat aceeași performanță la dublu fete.

