În aşteptarea programării turneului final. Din sportul gălăţean

În aşteptarea programării turneului final. Din sportul gălăţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

VOLEI. Echipele feminine de volei din eşalonul secund (Divizia A2) aşteaptă stabilirea oraşului în care vor avea loc meciurile turneului final. Acest lucru se va anunţa pe 7 aprilie. Se vor întrece primele două clasate din Seria Est şi tot atâtea din Seria Vest. CS Unversitatea Galaţi, alături de CSM Târgovişte, Ştiinţa Bacău şi CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti sunt echipele din prima serie care-şi dispută calificarea la turneul final.

HALTERE. Antrenorii Marin Otinceanu și Nicolae Mihai s-au aflat în Sala ”Rapid” din Capitală, la turneul național de haltere pentru juniori. La Under 20, au fost câteva clasări fruntașe: Silviu Păduraru și Sebastian Onțeluş - ambii locul 3, Andrei Iorga - 4, Răzvan Habelea - 5, Constantin Iorga și Aurelian Iorga - locurile 7. La Under 13, Eduard Habelea - locul 1, iar Fredy Fotiadis - locul 4.

HANDBAL. Sâmbătă, în etapa a 18-a a competiţiei feminine "Liga Florilor", CSM Galaţi a jucat, acasă, cu Rapid Bucureşti. Misiune grea pentru gazde, în compania unei echipe "europene", partida fiind pierdută cu scorul de 22-34. Vom reveni cu amănunte.

PATINAJ. Întrucât gheața la Patinoarul ”Dunărea” s-a topit, patinatorii de viteză de la CS Municipal se pregătesc pe uscat. Motivul pregătirilor este ultimul concurs al acestui sezon - Campionatul Național de short track, ce va avea loc la Miercurea Ciuc. Antrenorul Dorin Radu se va prezenta în concurs cu sportivii: Serafim Radu, Aurel Bîgu și Andrei Bratu.

Citit 123 ori Ultima modificare Duminică, 05 Aprilie 2026 14:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro