Fotbal feminin/ Oţelul a dat 14 GOLURI la Paşcani

Fotbal feminin/ Oţelul a dat 14 GOLURI la Paşcani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Campionatul celui de-al doilea eşalon de fotbal feminin s-a reluat cu jocurile etapei a şasea. Gălăţencele au evoluat în deplasare, în compania celor de la CSM Paşcani. O deplasare extrem de fructuoasă, elevele antrenorilor Ion Morohai şi Daniela Radu făcând realmente instrucţie cu păşcănencele, cărora le-a administrat un neverosimil 14-0 (8-0). Eroina meciului a fost ex-timişoreanca Andreea Herczeg, autoare a opt goluri, unul mai frumos decât altul. Celelalte reuşite le-au aparţinut jucătoarelor: Monica Benţoiu - 2, Georgiana Vasile - 2, Georgiana Stratu şi Elena Ivan - câte unul.

Echipa aliniată: Elena Toma (Ramona Baciu) - Mihaela Neacşu, Georgiana Vasile (căpitanul echipei), Alice Despa, Mihaela Stan (Elena Ivan) - Mădălina Sfinteş (Aurelia Harabagiu), Elena Răduc (Ana Maria Grosu), Andreea Herczeg, Monica Benţoiu - Georgiana Stratu, Carolina Solonca (Irina Ivan).

În weekendul viitor se vor disputa jocurile ultimei etape a turului, în care Oţelul va sta, ca urmare a retragerii din competiţie a echipei SCM Bacău. În continuare mai sunt programate meciurile a trei etape din retur, Oţelul urmând să întâlnească pe Viitorul Buzău (15 noiembrie), CSS Târgovişte (23 noiembrie) - ambele partide pe teren propriu şi Armonia Dolheşti, în deplasare (30 noiembrie). Până la închiderea oficială a sezonului, gălăţencele vor mai juca meciul de „Cupa României”, în compania bucureştencelor de la Fair Play.

Citit 1086 ori Ultima modificare Duminică, 02 Noiembrie 2014 19:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.