Gest cel puțin ciudat făcut de Bouchard în fața Alexandrei Dulgheru

Gest cel puțin ciudat făcut de Bouchard în fața Alexandrei Dulgheru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tragerea la sorți a ordinei partidelor din întâlnirea de tenis Canada – România, baraj pentru intrarea în Grupa Mondială a Fed Cup, a fost urmată de un gest ciudat al jucătoarei numărul 1 din formaţia canadiană, Eugenie Bouchard.

La obişnuita sesiune foto cu adversarele din primele meciuri, în faţa panoului cu ordinea de joc au venit Eugenie Bouchard şi Alexandra Dulgheru, care se vor întâlni în al doilea meci de sâmbătă seară. Alexandra a întins mâna către adversară, însă a urmat un gest incredibil, de refuz din partea canadiencei.

„Nu cred în ideea de a-i ura succes adversarei mele înainte de meci. Indiferent de ce se va întâmpla, după meci  îi voi strânge mâna”, a explicat Bouchard.

Alexandra Dulgheru a spus că gestul nu o deranjează: „Este decizia ei. A fost puţin ciudat momentul, dar fiecare se comportă cum vrea. Poate nu a dat bine, dar nu ne deranjează”.

Sâmbătă, de la ora 20,00 (ora României, televizare Dolce Sport) vor avea loc primele două meciuri de simplu: Francoise Abanda - Irina Begu și Eugenie Bouchard - Alexandra Dulgheru, în această ordine, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri. Duminică, de la aceeaşi oră, vor avea loc următoarele două jocuri de simplu: Bouchard - Begu şi Abanda - Dulgheru. Apoi, daca va mai fi cazul, va urma partida de dublu.

Partida Canada – România din Fed Cup este prezentată în "Viaţa liberă" cu sprijinul companiei Arcada.


Pentru mai multe detalii despre acest eveniment sportiv CITEŞTE ŞI:

INTERVIU/ Irina Begu, înaintea întâlnirii cu Canada: „Nu mă gândesc la dublu, sperăm să câştigăm încă de la simplu”

RELATARE DIN MONTREAL de la TRIMISUL SPECIAL al "Vieţii libere"/ Irina Begu deschide meciul din FED CUP cu Canada (FOTO)

Citit 992 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Aprilie 2015 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.