ÎNCEPE "Final Four" la Galaţi: Echipa masculină de baschet luptă pentru promovare

ÎNCEPE "Final Four" la Galaţi: Echipa masculină de baschet luptă pentru promovare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Clubul Phoenix „U” este foarte aproape de a readuce baschetul masculin gălăţean în prima ligă, după o absenţă din eşalonul de elită de 15 ani


Echipa masculină de baschet Phoenix începe, miercuri, 13 mai, lupta decisivă pentru promovarea în prima ligă, alături de formaţiile Dinamo, Politehnica Iaşi şi CSU Ştiinţa Bucureşti, în turneul final al ligii secunde, care se va desfăşura, până vineri, la Galaţi, în Sala Sporturilor „Dunărea”. Phoenix a terminat turneul semifinal, la care au participat şi adversarele din acest „Final Four”, cu zece victorii din tot atâtea meciuri disputate, astfel că este favorită la promovarea în Liga Naţională de baschet masculin (LNBM). Primele două echipe clasate în turneul de la Galaţi vor obţine intrarea în LNBM.

Meciurile din "Final Four" se vor disputa după următorul program: miercuri, 13 mai, de la ora 15,30, Dinamo - Ştiinţa Bucureşti, iar de la ora 17,30, Phoenix - Politehnica Iaşi; joi, 14 mai, Politehnica - Dinamo (ora 15,30) şi Ştiinţa - Phoenix (17,30). Turneul se va încheia vineri, 15 mai, cu meciurile Ştiinţa - Politehnica (ora 15,00), respectiv, Phoenix - Dinamo (ora 17,00). Acest ultim joc este considerat derbiul finalei, ambele jocuri din faza semifinală dintre cele două echipe fiind câştigate de Phoenix, după dispute extrem de echilibrate.

Antrenorul gălăţenilor, Florin Nini, este încrezător în evoluţia bună a echipei sale. „E un turneu în care trebuie să trecem peste mica presiune suplimentară generată de faptul că jucăm în faţa suporterilor noştri. Dorim o sală  plină, chiar vrem să facem apel către toţi pasionaţii de sport din oraş. Aşa cum am fost uniţi şi am sprijinit hocheiul, am vrea vrea să fie şi acum, a venit rândul baschetului să primească sprijinul comunităţii”, a declarat Florin Nini.

Evenimentul care va avea loc la Galaţi are parte de o atenţie deosebită din partea federaţiei de specialitate. „Cred că prezenţa la Final Four a secretarului general al FR Baschet, a doi observatori, a judecătorului unic şi a patru arbitri internaţionali arată clar că este o tendinţă de transparenţă. De altfel, este o dorinţă de a pune lucrurile pe un făgaş normal şi cei mai buni să ajungă în Liga Naţională”, a mai spus Nini.

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a subliniat că Galaţiul este pe punctul de a deveni unul dintre puţinele oraşe din ţară cu echipe în prima ligă atât la fete cât şi la băieţi. „Galaţiul este unul din puţinele centre cu reprezentare atât feminină cât şi masculină la nivel înalt. A apărut această echipă feminină care a jucat foarte bine la un an după intrarea în Liga Naţională, iar faptul că echipa masculină se bate acum pentru promovarea în prima ligă nu poate decât să ne bucure. Este posibil să avem încă un oraş, după Timişoara, Cluj şi Oradea, cu reprezentare masculină şi feminină în prima ligă”, a declarat Horia Păun.


CITEŞTE ŞI: Gălăţenii, în pas alergător pentru sănătate şi caritate (FOTO)

Citit 1200 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2015 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.