UPDATE/ Patricia Ţig s-a CALIFICAT în turul al doilea la Baku

UPDATE/ Patricia Ţig s-a CALIFICAT în turul al doilea la Baku
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

UPDATE, 28 iulie, ora 12,30/ Patricia Ţig s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Baku. Ţig a învins-o în turul inaugural pe Olga Ianchuk (Ucraina, locul 297 WTA), scor 6-4, 6-2. În "optimi", Ţig o va întâlni pe Olga Savchuk (Ucraina, locul 283 WTA), jucătoare venită tot din calificări. În primul tur, Savchuk a învins-o pe japoneza Nara Kurumi, cap de serie numărul 4, scor 6-3, 6-2.

Ţig va primi 48 de puncte WTA,18 puncte din calificări şi alte 30 pentru accederea în turul al doilea.


Gălăţeanca Patricia Ţig şi-a făcut, luni, 27 iulie, un frumos cadou de ziua ei - calificarea pe tabloul principal al unui turneu WTA. Ţig, locul 154 în ierarhia mondială, a învins-o pe Oksana Kalaşnikova (Georgia, locul 596), scor 6-1, 6-3, în ultimul tur al calificărilor turneului de la Baku (Adzerbaijan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Ţig şi-a asigurat 2.100 dolari şi 19 puncte WTA.

În turul inaugural, Patricia Ţig o va întâlni, marţi, pe Olga Ianchuk (Ucraina, locul 297 WTA).

Patricia Ţig va evolua şi la dublu, alături de japoneza Misa Eguchi, urmând să le întâlnească în primul tur pe Iulia Beygelzimer (Ucraina) şi Cagla Buyukakcay (Turcia).

Pentru Patricia Ţig aceasta este a doua prezenţă pe tabloul principal al unui turneu WTA, după cea de la Bucureşti Open, din urmă cu două cu două săptămâni. Ţig s-a oprit în turul al doilea la simplu şi a fost finalistă la dublu, alături de Andreea Mitu, în faţa perechii Oksana Kalaşnikova/Demi Schuurs (Georgia/Olanda). 

Citit 1760 ori Ultima modificare Marți, 28 Iulie 2015 12:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.