TENIS. Un chilian, câştigător la Galaţi

TENIS. Un chilian, câştigător la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Jucătorul de tenis Nicolas Jarry, cap de serie 3, a câştigat turneul ITF Futures de la Galaţi, după ce l-a învins în finală, scor 6-3, 6-1, pe argentinianul Gabriel Hidalgo.

Jarry (foto stânga) s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul obţinut la Galaţi. "Am avut câteva zile deosebite aici şi cu fiecare meci mi-am îmbunătăţit jocul. După acest titlu, voi aborda şi mai bine turneul următor (n.r. - Futures de 10.000, la Braşov)”, a spus câştigătorul ultimei competiţii de seniori de anula cesta de la Viva. "Evoluţia mea mai puţin bună din finală a fost din cauza unei dureri de spate, care nu mi-a permis să îmi fac jocul obişnuit", a declarat Hidalgo.

Finaliştii de la Galaţi vor participa în această săptămână la turneul ITF Futures de la Braşov. Pe tabloul de calificări al acestui turneu se află şi gălăţeanul Marius Frosă, care a trecut în primul tur preliminar de italianul Davide Albertoni, scor 6-4, 6-1. În turul secund, Frosă a fost învins, scor 6-4, 6-4, de americanul Conor Berg.

Altfel, la baza sportivă de la Viva, începând de astăzi, va avea loc turneul destinat copiilor (băieţi şi fete) Under 14, Tennis Europe Junior, la care participă sportivi din România, Bulgaria, Austria şi R. Moldova.

Citit 1222 ori Ultima modificare Duminică, 28 August 2016 21:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.