SEMIMARATON alergat după şase luni de hemipareză

SEMIMARATON alergat după şase luni de hemipareză
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Semimaratonul București, mai 2017. Deşi sunt mii de oameni pe traseu, el e imposibil să treacă neobservat: aleargă cu o poziţie nefirească, cu mâinile împreunate în faţă, ca într-un moment de rugăciune. Este gălăţeanul Gheorghe Pătraşcu (65 de ani), omul care impresionează prin incredibila voinţă ce-l poartă spre linia de sosire, deşi are hemipareză.

Şi-a început „cariera” sportivă în anul 1998, când a participat la primul său maraton, chiar în ziua în care aniversa împlinirea a 47 de ani, tot la Bucureşti. Anul trecut, a avut un accident care i-a schimbat viaţa. Pentru alergătorul gălăţean, cursa din această lună a fost de o importanţă aparte, deoarece era prima competiţie după accidentul vascular cerebral (AVC) suferit în urmă cu şase luni şi, cu toate că îşi propusese iniţial să alerge în proba de 10 km, a reuşit să termine semimaratonul (21 km), cu un timp foarte bun pentru condiţia sa: 2 ore şi 31 de minute.

Rămas cu o hemipareză pe partea stângă, Pătraşcu nu a renunţat nicio clipă să creadă în recuperarea sa. Accidentul i s-a întâmplat departe de casă, în staţiunea Băile Herculane, şi poate doar un noroc a făcut ca în acel moment să nu fie singur şi astfel cei de la Ambulanţă să poată interveni repede. În aceste situații, orice clipă de întârziere poate însemna o perioadă de recuperare mai lungă sau chiar... "Sunt recunoscător celor care m-au ajutat încă din prima zi, familia, prietenii şi medicii, care prin dăruirea lor au făcut ca azi să fiu un om care se poate mişca independent şi chiar încă să pot alerga", a mărturisit Pătraşcu.

Până şi cei foarte apropiaţi au fost impresionaţi până la lacrimi de isprava de la Bucureşti, chiar dacă ştiau de ce este în stare. "M-am emoţionat enorm vâzându-l cât de luptător este şi gândindu-mă că acum câteva luni era paralizat la pat. Nu-mi încap în piele de mândrie, am dat şi apă la şoricei văzându-l alergând aşa, bolnăvior", a mărturisit Corina, fiica atletului.

După cursă, şi-a vizitat medicii care l-au ajutat în recuperare. "Suntem câştigători! Aşa mi-a zis pacientul meu, dl. Pătraşcu. A venit să îmi arate medalia primită pentru terminarea cursei. "E şi medalia dvs. V-o dau!", a fost replica dumnealui. Voinţa de fier ce-l caracterizează, dar şi tratamentul cu ozon, l-au ajutat să îşi învingă neputinţa. Maratonist cu experienţă, ştie că, dacă vrei cu adevarat, poţi. Felicitări, dle Pătraşcu!", a fost mesajul de pe o reţea de socializare al medicului Marcela Dragomir, care s-a ocupat de terapia cu ozon a eroului acestei poveşti de viaţă.

Antrenamente prin parcuri

Aleargă de două-trei ori pe săptămână, pe Faleză, pe stadionul "Dunărea" ori pe "Portul Roşu". Totodată, este o prezență constantă în zonele de fitness de prin parcuri, unde pune în practică tot felul de exerciții necesare recuperării totale, aşa cum îşi dorește. Pentru cursa de la Bucureşti, antrenamentele din ultimele trei săptămâni au fost mai intense. „Am simţit că sportul mă poate ajuta, astfel că am continuat să alerg şi să fac exerciţii, chiar dacă asta însemna durere. Au fost serii lungi de recuperare, cu fizioterapie, înot sau ozonoterapie, toate pentru a nu depinde de nimeni în viaţă”, a spus Gheorghe Pătraşcu.

Duminică, la Semimaratonul Galaţi

Pe distanțe scurte, aleargă cu mâinile împreunate la spate, pentru a-şi putea susţine mâna stângă, doar parţial recuperată, iar pe distanţele mai mari, aleargă cu mâinile împreunate, asemeni unei rugăciuni sau recunoştinţe. Îl vom vedea şi duminică, la a patra ediție a Semimaratonului Galaţi, unde va alerga pentru una dintre cauzele umanitare susţinute de eveniment.

”Am simțit că sportul mă poate ajuta şi am continuat să alerg, chiar dacă asta însemna durere”, a mărturisit Gheorghe Pătraşcu.

Citit 3378 ori Ultima modificare Joi, 25 Mai 2017 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.