BADMINTON. Orașul bulgar Svilengrad a găzduit un turneu internațional de badminton, înscris în circuitul mondial. La categoria Under 19, au concurat și patru sportivi de la Clubul Sportiv Universitatea Galați. Conduși de antrenorul Dorel Badiu, sportivii noștri au avut un parcurs bun în cele patru zile de întreceri. Într-o companie deosebită, gălățenii au avut o poziționare pe locurile 9-16, prin Irina Gherasim (considerată o clasare bună la acest nivel), în timp ce Amalia Pintilie, Matei Slavu și Bogdan Balaban au trecut de meciurile primului tur. Turneul a fost extrem de populat, cu majoritatea țărilor europene prezente, plus câteva din Asia, între care India, Thailanda, Malaezia, Hong Kong.
Altfel, în cursul acestei săptămâni, la Galați va avea loc un nou turneu cu meciuri ce vor conta pentru ”Cupa României”. În perioada 23-26 aprilie, în Sala ”Siderurgistul” se vor întrece sportivi de la categoriile de vârstă Under 13 și Under 19. Gălățenii vor fi prezenți cu sportivi de la cluburile Siderurgistul, Agero și CS Universitatea.
ARBITRAJ. Arbitrul internațional gălățean Lucian Năstase se află din nou în Peninsulă. Miercuri-seară, 22 aprilie, el va oficia la meciul Piacenza - Lunenburg (Germania), pentru finala Cupei Confederației Europene de Volei.

