RUGBY. În perioada 5-11 mai, Federația Română de Rugby, în parteneriat cu Kaufland România, organizează „Săptămâna rugbiului”, un eveniment dedicat promovării sportului în rândul copiilor și tinerilor din întreaga țară. Printre orașele participante se numără și Galațiul, alături de București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, plus multe alte comunități locale unde sportul devine sărbătoare.
KARATE. La recentele întreceri ale Campionatului Naț ...
Calificări gălăţene la Campionatul Mondial de karate tradițional
Luni, 14 Aprilie 2025 16:00 | Publicat în SPORT
Chiar dacă nu s-a bucurat de prezența unor înalte oficialități locale și centrale, cea mai importantă competiție naţională de karate tradiţional a copiilor, găzduită de orașul Galați, s-a constituit într-o reușită deplină.
Campionatul Naţional de Karate Tradițional a reunit la startul competiției găzduite de Sala Sporturilor “Dunărea” peste 500 de copii din întreaga țară. Au participat copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, proveniți în principal din Clu ...
Finalele ”Naționalelor” de karate tradițional, la Sala ”Dunărea”
Luni, 07 Aprilie 2025 16:30 | Publicat în SPORT
KARATE. În weekend se vor desfășura la Galați (Sala ”Dunărea” - sâmbătă și duminică) întrecerile turneului final al Campionatului Național de karate tradițional. În cele două zile se vor întrece câteva sute de copii din întreaga țară, calificați în etapele de zonă. Din Galați vor fi prezenți în concurs karateka de la Meikyo, Karate Club și CS Municipal.
HANDBAL. Junioarele I ale CS Municipal au avut o misiune dificilă în turneul semifinal 2 Valoare, desfășurat ...
Zeci de medalii pentru gălățeni la „Naționale”
Miercuri, 18 Septembrie 2024 13:50 | Publicat în SPORT
Nu mai puțin de 192 de sportivi, care au reprezentat 26 de cluburi, s-au întâlnit, în Capitală, la Campionatele Naționale de karate tradițional și "Cupa României". Întrecerile au contat și pentru calificările la Campionatul Mondial, ce va avea loc, luna viitoare, în Portugalia. Clubul Meikyo Galați a intrat în concurs cu 12 sportivi, care au cucerit în total 20 de medalii: 12 de aur, patru de argint și patru de bronz. Performerii cadeților: David Andone (aur), David Anghel ...
Timp de trei zile, în Capitală s-a desfășurat cea de-a 33-a ediție a Campionatului Național de karate tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. La această competiție au participat 215 sportivi din 31 de cluburi, între care și cei de la CS Meikyo Galați. Gălățenii au participat la competiție cu opt sportivi, la categoriile de vârstă cadeți, juniori și tineret, reușind să cucerească 15 medalii, după cum urmează: 6 medalii de aur, 2 de argint și 7 de br ...
Clubul Meikyo Galați, bilanț excelent la "Europene"
Marți, 14 Noiembrie 2023 11:30 | Publicat în SPORT
Zilele trecute au avut loc întrecerile Campionatului European de karate tradițional. Această a 35-a ediție a fost găzduită de orașul Vila do Conde, din Portugalia, și a reunit la start aproape 500 de sportivi de la categoriile cadeți, juniori, tineret și seniori. În aceeași perioadă, de cinci zile, au fost programate şi întrecerile CE pentru copii. Galațiul a fost prezent cu șapte sportivi de la Clubul Meikyo, care au concurat la cadeți și juniori. Și au făcut-o foarte bine, ...