Carevasăzică, madam Florica m-a turnat că nu i-am plătit chiria pe o lună şi că a umblat tot oraşul şi nu a găsit nimic din tot ce i-am scris pe listă!? Sunt somat, prin urmare, să mă comport cum huruie majorul, după plângerea madamei, nu? Aşadar, mă repliez şi-l rog pe marţialul Marin să-mi citească lista de bucate, să mă conving de ce şi cum nu se găseşte chiar nimic din ditamai nota cu alimente! Cu foaia într-o mână şi cu mâna cealaltă pe baston, cu fosta-mi ga ...

Eşti obsedantă. Căpietoare. Hipnotică. Incredibilă. Eşti o amantă unică. Printre celelalte, numai tu ştii şi poţi răspunde la întrebările şi la mofturile unui pelerin printre ruine de stele, printre scheletele unor visuri întrerupte, printre rămăşiţele unor iubiri care, cum se mai spune, au reuşit fără loc. Şi numai tu poţi înţelege, desigur, pânda şi aşteptarea mea continuă, angoasa mea ne/justificată. Numai tu poţi afla cheia potrivită pentru „lacătul” pr ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Am fost atunci, acolo - ştii unde, cred că ştii:locul acela singur, sfinţit de ciocârlii -unde ai spus, iubito, că vrei şi tu s-ajungi,dar nu erai ACOLO, şi nu erai ATUNCI!Am fost - rămân acolo, atunci, departe hăt,şi nu văd nici Ileană, nici Făt-frumos nu văd,n-aud nici răsuflare de Zmeu bătrân şi-ncet,şi nicăieri nu-i nimeni, şi nu ştiu ce să cred!Deschid o carte veche - îi văd pe toţi, i-aud,îi rog să se co ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Treptat, coboară şi mănâncă tot:/ păgâne, sfinte, scumpe, brute, nete,curate şi murdare, până când/ nimic, nimic, nimic nu se mai vede!Nu-i pasăre, nu-i om, nu-i animal,/ n-are contur, nici milă, se repetă,nu umblă cu lumină, nu-i urât/ în firea lui abstractă (sau concretă)!E chiar frumos, e tandru când păşim/ în doi, încet, prin unghiurile sale,prin labirintul său descântător/ de vrajă-n destrămări sentiment ...

Plutonierul major stă-n poarta Miliţiei. Parcă ştie că "pic" la ţanc. De fapt, este normal ca un constatator de infracţiuni şi executor de legi să ştie tot, nu? Că nu m-a chemat să jucăm table sau ţintar, nu? Trebuie să fie ceva necurat la mijloc! Nu zadarnic mă priveşte de sus! Are, aşa, un aer marţial! Are un aer de miliţian umplut cu maliţie! Şi se bălăbăneşte de pe-un picior pe altul! Şi-şi bălăngăneşte bastonul/argumentul de cauciuc! Şi radiază de satisfac� ...

Proprietarul casei în care stau cu chirie în Vadul Ungurului îmi şopteşte că-l ştie pe plutonierul Marin, un major cam dur în cuvinte puţine şi-n comportament. Şi cică trebuie să-i scriu ceva lacrimogen ca să mă ierte pentru ceea ce încă nu ştiu că am greşit. Iau o coală A4 şi mă grăbesc să des/compun un fel de scrisoare de întâmpinare a dezastrului posibil, un fel de pavăză preventivă pentru întâlnirea cu satrapul Marin major. Şi uite cam aşa încep să scriu: ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Pe patul acesta se numără viaţa,din unu în unu, din şapte în şapte,din unul în alta, din una în altul,din tot, din nimic, printre crude şi coapte!Pe patul acesta se numără somnul,se numără visul, se numără toatedin cele mai lungi şi mai scurte şi clareplecări şi sosiri în/spre singurătate!Pe patul acesta sunt gata de rugăşi-s gata de cruce cuvintele tale,cuvintele mele, cuvintele noastredin mâinile noastre-mpreună ş ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" eu scot frumos (mereu) din orişicând,/ ş-apoi îl dau (pe tot) la totdeauna -nici nu mă tem şi nici nu-mi pare rău/ că iau din toate şi răstorn într-unascot pur şi simplu din mirare, scot/ cu inima la cine mă aşteaptăşi mă primeşte-n suflet şi în vis.../ şi mă ascunde-n lacrimă şi-n şoaptănimic mai cald şi blând nu poate fi/ decât adâncul clipei pentru careadun şi-mpart frumos, apoi mă pierd/ în fulgerarea e ...

În a doua Copilărie (de la cincisprezece la douăzeci de ani, între 1967 şi 1972, adică) mă aflu în Galaţi, locuitor vremelnic în blocul internat al unei şcoli, dar şi chiriaş la cel puţin o duzină de gazde mai mult ori mai puţin im/pertinente şi in/decente pentru modul meu de a vedea viaţa în alergare după moarte. Fiindcă, în esenţă, nu asta face „omul” între cântecul de leagăn şi prohod? Şi chiar asta face „bietul” om: andantino ori lento, fiecare-şi execut ...

Da, îmi dă şi apă. Îmi place foarte mult apa. Mai ales când o beau cu dulceaţă de cireşe amare. Amare şi negre. Mănânc frumos şi tac. Adică nu tac. Mă uit la Ileana. Mi-i aşa dragă, încât se aude cum mă uit la ea! Ce Ileană splendidă mi-a pus Dumnezeu în cale! Nici ea nu zice nimic! Dar se aude cum mă priveşte! Surâsu-i îmi invadează memoria. Şi-mi aduc aminte o strofă scrisă de Mihai: „O vis ferice de iubire,/ mireasă blândă din poveşti,/ nu mai zâmbi, a ta ...