În noiembrie, puţine flori care să nu fie neapărat de sezon - adică diferite soiuri de crizantene şi tufănele - mai înfruntă frigul din ce în ce mai pătrunzător, pentru a-şi ridica de prin grădini capetele către soare.
Dar trandafirii, recunoscuţi pentru rezistenţa lor, fiindcă nu rareori înfloresc şi după ce dă îngheţul, sunt parcă cei mai frumoşi în noiembrie. Poate pentru că sunt, evident, mai puţini, poate pentru că soarele iese rar, aşa că se pălesc mai greu, hrănindu-se cu apa ploilor şi roua dimineţii. Poate, pur şi simplu, culoarea lor ne luminează şi cele mai mohorâte zile sau ne bucură să-i descoperim tocmai pentru că sunt mai rari, deci mai preţioşi. Un trandafir în final de noiembrie are o frumuseţe aparte, precum o doamnă care a îmbătrânit graţios.
Nu ştiu dacă la noiembrie se gândea Alexandru Macedonski atunci când a scris "Rondelul rozelor ce mor", pe care-l puteţi reciti mai jos, dar se prea poate.
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini și mor și-n mine
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
În tot, se simte un fior.
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor
Mor în grădini, și mor și-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor...
E vremea rozelor ce mor.
