Recent, primarul Ionuţ Pucheanu (PSD) scotea fanfara prin oraş să se laude că Galaţiul a semnat un contract cadru privind cumpărarea unor tramvaie de 18 metri pentru Transurb. Proiectul total ar urma să coste 96 de milioane de lei, o sumă considerabilă având în vedere că până acum fondurile europene care au intrat în oraş sunt sub 1 milion de euro în cei trei ani de mandat ai lui Puki. Lăudărosul nostru primar a uitat însă să ne informeze asupra a două lucruri. Tramvaiele ...

Meci în ”Cupa României”, fără public

Miercuri, 14 August 2019 05:00 | Publicat în SPORT
Echipa ACS Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, nou-promovată în Liga a III-a, va juca astăzi în a doua fază naţională a ”Cupei României”, unde are ca adversar formația CSM Focșani. Partida va avea loc la stadionul "Portu Roşu", arenă care a fost omologată de FRF doar în condiţii de joc fără spectatori. Cele două formații s-au mai confruntat, la Galaţi, în urmă cu o săptămână, într-un meci amical, pe care l-au câștigat cei din Focşani (2-1, 1-1 la pauz ...
”Societatea Transurb S.A. anunță că,  mai multe trasee de transport public local de călători vor fi  deviate în data de 28 iunie 2019, în intervalul orar 18.00-22.00,  în vederea desfășurării evenimentului ”Zilele Dunării” .  Traseul de autobuz 15 – mijloacele de transport vor circula pe itinerariul: de la capăt linie Piața Centrală pe str. Traian - str. Brăilei – str. Domnească –str. Navelor – str. Portului – str. Gara 8 – str. Al. Moruzzi – str. Dogăr ...

A fost oprit iluminatul public pe Faleza inferioară

Joi, 13 Iunie 2019 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Dunărea continuă să crească la Galaţi, depăşind deja cu 24 de centimetri cota de atenţie. Conform Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ), Dunărea a atins o cotă de 584 de centimetri, hidrologii preconizând că nivelul fluviului va mai creşte. Tocmai de aceea, Primăria municipiului Galaţi a dispus câteva măsuri pe Faleza inferioară. "Având în vedere prognozele hidrologice şi nivelul Dunării, pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru a preîntâmpina eventuale sit ...
Duncan Laurence, reprezentantul Olandei, cu piesa „Arcade”, a câştigat sâmbătă noaptea finala Eurovision Song Contest 2019, desfășurată la Tel Aviv. Marele învingător a fost ales din 26 de concurenţi, la finalul unei seri absolut spectaculoase, în care Madonna a fost punctul de atracție maximă. Sub sloganul “Dare to dream” - “Îndrăznește să visezi”, nu mai puţin de 26 de ţări s-au luptat, sâmbătă noaptea la Tel Aviv, în Israel, pentru trofeul Eurovision Song ...

Biletul pentru mers pe jos

Joi, 09 Mai 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Acum fix trei ani, Galaţiul cânta prohodul transportului public în regim de maxi-taxi. Caşcarabetele dispăreau din oraş, lăsând cale liberă şi absolută operatorului monopolist ce promitea să se transforme în soluţia civilizată pentru transportul contribuabililor. Nu puţini au fost cei care în primăvara lui 2016 credeau cu tărie că eliminarea din peisaj a operatorilor privaţi de transport în comun va scoate Galaţiul din situaţia de Babilon: se degaja traficul, se elimina e ...

Actorii din comedia Faci sau taci se întâlnesc cu publicul

Vineri, 15 Martie 2019 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Echipa comediei "Faci sau taci” îşi dă întâlnire cu publicul din Galaţi pe 15 martie, la Cinema City, cu începere de la ora 21,00. Regizorul Iura Luncaşu şi actorii Monica Bârlădeanu, Codin Maticiuc, Ana Baniciu, Augustin Viziru, Levent Sali, Sandra Izbaşa şi Cătălin Cazacu vor fi prezenţi la proiecţia filmului, la final urmând să fie organizată şi o sesiune de autografe. Din 15 martie, "Faci sau taci” aduce pe marile ecrane o distribuţie impresionantă, formată din ...

Partea goală a paharului edilitar

Miercuri, 06 Martie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-o societate românească din ce în ce mai divizată, în care lipsa de valoare, lipsa de cunoștințe, incapacitatea de a vorbi public sunt ridicate la rang de artă și în care premierul se ceartă ca o țață cu parlamentul, nu mă miră absolut deloc faptul că jurnaliștii sunt considerați inamicul public numărul 1. Autoritățile te consideră vinovat că nu vezi partea plină a paharului, publicul te consideră vinovat că ţii cu autorităţile. Dacă eşti critic, nu e bine, ...

Ester Peony va reprezenta România la Eurovision (VIDEO)

Luni, 18 Februarie 2019 10:33 | Publicat în EVENIMENT
Cu toate că Laura Bretan, Bella Santiago şi Trooper au fost preferinţele publicului, Ester Peony, cu piesa ”On a Sunday”, va reprezenta România la concursul Eurovision care va avea loc în luna mai la Tel Aviv, în Israel. Decizia a fost luată duminică seara, în cadrul finalei selecţiei naţionale pentru Eurovision România.Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit, duminică seara, finala selecţiei naţionale pentru Eurovision, transmisă în direct de TVR. În concurs au intrat ...
Două pagini muzicale cu priză la public le-au fost rezervate spectatorilor gălăţeni în acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard": spectacolul de revistă "Cabaret" şi opereta "Silvia". Sâmbătă, 16 februarie, de la ora 18,00, este programat spectacolul "Cabaret", una dintre piesele de succes, care se joacă cu sala plină  la fiecare reprezentaţie încă din 2013, când a avut loc premiera. Doi foşti colegi de teatru, Ionuţ şi Mitic ...
Pagina 1 din 5