Ministrul Justiţiei, în centrul unui nou scandal
Foto: cotidianul.ro

Ministrul Justiţiei, în centrul unui nou scandal
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a stârnit furia angajaţilor din penitenciare, după ce a propus acordarea de despăgubiri pentru deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare. Sindicaliştii spun că nu infractorii trebuie despăgubiţi, ci "victimele infracţiunilor".

Potrivit unui comunicat al Federaţiei sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, foştii deţinuţi care au stat în conditii improprii în penitenciare, în perioada iunie 2012 - octombrie 2017, vor beneficia de o despăgubire cuprinsă între 5 şi 8 euro, pentru fiecare zi de detenţie.

"Conform estimărilor noastre, la o durată medie a pedepsei executate de patru ani, foştii deţinuţi ar urma să primească între 8.000 şi 12.000 de euro, conform cifrelor avansate de către ministrul Justiţiei. Un premiu la care românul plătitor de impozite nu poate visa", afirmă aceştia, în comunicatul citat. Sindicaliştii îl acuză pe ministrul Justiţiei că "denatureaza adevărul" atunci când susţine că CEDO ne obligă la această măsură.

Citit 2549 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Martie 2018 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.