Rectificare bugetară pentru funcţionarea primăriilor

Rectificare bugetară pentru funcţionarea primăriilor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După majorările salariale, mai multe primării din ţară se confruntă cu lipsa banilor pentru plata salariilor şi a cheltuielilor de funcţionare, fapt confirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, de vicepremierul Paul Stănescu. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că, la sfârşitul lunii iulie, va avea loc prima rectificare bugetară din acest an şi nu s-a pus problema să nu fie fonduri pentru salarii, dar sunt câteva primării în care e nevoie de asigurarea prioritară a cheltuielilor de funcţionare.

"Nu este nimic grav în ce a spus (vicepremierul Paul Stănescu - n.r.). S-a referit la acele puţine primării la care, azi, să spunem că e primă nevoie asigurarea cheltuielilor de funcţionare. Ca element esenţial al rectificării din această lună, prima din acest an, luăm în considerare toţi banii cheltuiţi pentru funcţionare, investiţii, asta e abordarea pentru rectificarea din iulie", a declarat ministrul Finanţelor, la Antena 3, citat de Mediafax.

Presa naţională arăta, în urmă cu doar câteva zile, că un primar din Gorj a decis să reducă toate salariile cu 20 la sută, ca să nu blocheze proiectele din fonduri europene. Angajaţii au semnat că sunt de acord cu reducerea, dar tot speră să recupereze banii la rectificarea bugetară promisă de guvernanţi.

Citit 1427 ori Ultima modificare Duminică, 08 Iulie 2018 15:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.