Vâlcov, în mijlocul unui nou scandal penal
Foto: HotNews

Vâlcov, în mijlocul unui nou scandal penal
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, va fi cercetat penal, după ce a publicat pe pagina sa de Facebook fișa medicală a unui protestatar. Gestul său, imoral și ilegal deopotrivă, a stârnit reacții acide în zona politică, dar și printre ONG-uri și cetățeni simpli.

Europarlamentarul ALDE Renate Weber a solicitat demisia sau demiterea lui Darius Vâlcov din funcția de consilier de stat. Weber consideră ca acest gest este "mizerabil" și "un act ilegal". "Publicarea de către Darius Vâlcov a fișei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral și un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european, cât și în legislația noastră privind protecția datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca și a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem "domnia legii" atunci trebuie să înțelegem că legea este aceeași pentru toți, indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încălcarea ei se sancționează", a spus Weber.

Vâlcov a publicat fișa medicală personală a unui protestatar din Piața Victoriei, numindu-l "sandilău". Avocata acestuia a anunțat plângeri penale și sesizarea mai multor instituții ale statului.

Citit 819 ori Ultima modificare Luni, 03 Septembrie 2018 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.