Summit cu miză uriașă, la București

Summit cu miză uriașă, la București
Palatul Cotroceni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lideri din Uniunea Europeană şi Statele Unite ajung, astăzi, la Bucureşti, pentru a participa la summitul "Iniţiativa celor 3 Mări", un proiect susţinut de 12 ţări din Europa Centrală şi de Est. Capitala României va fi locul unde, timp de două zile, se vor dezbate, la nivel înalt, proiecte economice pentru dezvoltarea zonei şi consolidarea parteneriatului transatlantic, informează Digi 24.

"Acest summit reprezintă o oportunitate majoră pentru România, pe care cu sinceritate vă spun că trebuie să o valorificăm la maximum, în condiţiile în care ne va permite să derulăm investiţii care să asigure beneficii economice importante atât României, cât şi celorlalte 11 state participante. Din punctul nostru de vedere, contribuie la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune, acţionând ca un catalizator", a declarat Ana Birchall, vicepremier pentru parteneriate strategice, citată de Digi 24.

Summitul va fi găzduit de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. La summit va fi prezent, printre alții, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, informează jurnaliștii din presa națională.

Citit 1359 ori Ultima modificare Luni, 17 Septembrie 2018 09:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.