Zborurile directe către Austria, suspendate de pe 16 iulie

Zborurile directe către Austria, suspendate de pe 16 iulie
Foto: ro.wikipedia.org
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din cauza restricțiilor impuse de autoritățile de la Viena, compania Tarom suspendă operarea zborurilor către și dinspre Austria, în perioada 16 iulie – 31 iulie 2020. Măsura intră în vigoare de joi, 16 iulie, ora 00,00, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Afacerilor Externe.

De joi, Austria interzice zborurile regulate directe din România, dar și din alte nouă state. Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare, sau pot fi rambursate, precizează Tarom, citată de Mediafax.

Modificările pot fi făcute în decurs de 12 luni de la data emiterii biletelor. „Menționăm faptul că de la aceste restricții sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri (curse cargo), bolnavii, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură și zborurile de repatriere (chartere speciale)”, mai precizează compania.

De asemenea, Aeroportul Internațional Sibiu a anunțat, marți, că Austrian Airlines suspendă zborurile Sibiu-Viena-Sibiu pe perioada 16-31 iulie. Pasagerii care au bilete sunt rugați să-i contacteze pe reprezentanții companiei aeriene.

Citit 1407 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Iulie 2020 02:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.