Pachetul de legi fiscal-bugetare, atacat la Curtea Constituțională

Pachetul de legi fiscal-bugetare, atacat la Curtea Constituțională
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pachetul de legi fiscal-bugetare pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament a fost atacat la Curtea Constituțională, a anunțat purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu.

"Am depus la secretariatul general sesizarea USR, Forţa Dreptei şi PNL împotriva legii prin care Ciucă şi Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor care muncesc. Cum spuneam, am găsit şi doi liberali, Vîlceanu şi Pecingină. Sunt 46 de pagini de articole de neconstituţionalitate, sunt 13 articole din Constituţie călcate în picioare de Ciolacu în acest proiect. O să vă dau câteva argumente. Unele sunt de procedură şi o să le citesc. Nu au fost respectate condiţiile pentru angajarea răspunderii Guvernului. Guvernul şi-a angajat răspunderea cu privire la un pachet de legi, sunt modificate 22 de acte normative, nu e un proiect de lege unitar, nu este respectată condiţia aplicării imediate a legii. Este ala-bala-portocala. Unele prevederi se aplică la 1 octombrie, unele prevederi se aplică la anul, unele în 2025, iar CCR a spus în nenumărate rânduri că asta nu este în regulă şi a admis sesizări de neconstituţionalitate. A spus clar că, atunci când îţi angajezi răspunderea ca Guvern, trebuie să ţi-o angajezi pe ceva urgent", a spus Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că pachetul de legi pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea a încălcat principiul securităţii juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi predictibilitate a normelor din această lege.

Citit 595 ori Ultima modificare Vineri, 29 Septembrie 2023 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.