Legea pensiilor merge pe repede înainte

Legea pensiilor merge pe repede înainte
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biroul Permanent al Senatului a decis luni ca legea pensiilor propusă de Guvern să intre la vot final în plen. Decizia vine în contextul în care proiectul de lege nu a fost dezbătut de comisiile de specialitate ale Senatului. De asemenea, proiectul de lege a creat scandal în Coaliție, PNL opunându-se acestuia, după cum relatează Hotnews.

"Astăzi am avut surpriza neplăcută să văd că domnul Ciolacu a pus piciorul pe grumazul Parlamentului şi l-a forţat să treacă repede proiectul legii pensiilor. Vom avea marţi după-amiază plen. USR consideră că o lege aşa de importantă trebuie dezbătută în Parlament. Să faci în 24 de ore ceea ce nu a făcut Guvernul în luni de zile este aberant. USR va decide cum abordăm în comisii şi plen o lege aşa de importantă şi forţată prin Parlament fără niciun fel de justificare. Situaţia este de neacceptat din punct de vedere procedural", a afirmat, luni, liderul grupului senatorilor USR, Radu Mihail, citat de Hotnews.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat la sfârșitul săptămânii trecute de către Guvern, după un scandal de două zile în Coaliție, generat de refuzul ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, de a aviza proiectul. Boloș a dat într-un final avizul pe legea pensiilor, după ce a făcut recomandări. Acesta avertizează în avizul favorabil dat la legea adoptată joi de Guvern că "impactul suplimentar generat de intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor nu mai permite încadrarea într-o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar, fiind necesare măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, respectiv de creştere a taxării mediului de afaceri și a populației".

Impactul bugetar pentru plata pensiilor conform noii legi s-ar ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde de lei, cu 30,2 miliarde de lei mai mult comparativ cu 2023, conform datelor Băncii Mondiale, furnizate Agerpres de surse din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Ministrul Finanțelor și PNL susțin că "majorarea pensiilor cu 40% este imposibilă" pentru că guvernul va avea probleme cu asigurarea surselor de finanțare.

De menționat este că legea pensiilor trebuie adoptată până pe 20 noiembrie, conform angajamentului luat de Guvern în fața Comisiei Europene. Pe 21 noiembrie, reprezentanții Guvernului urmează să se întâlnească cu oficialii europeni pentru a renegocia o parte din PNRR.

Citit 666 ori Ultima modificare Luni, 13 Noiembrie 2023 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.