Angajați din mai multe instituții publice cer mărirea salariilor

Angajați din mai multe instituții publice cer mărirea salariilor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Câteva zeci de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) au organizat, miercuri, un protest spontan faţă de nivelul de salarizare, dar şi volumul şi condiţiile de muncă, informează Agerpres.

Reprezentantul salariaţilor de la CJP Harghita, Claudiu Sere, a declarat presei că protestul este unul spontan, oamenii reclamând faptul că sunt plătiţi insuficient, că volumul de muncă este foarte mare, motiv pentru care mulţi aleg să părăsească aceste instituţii. "Mi se pare dureros ca unii să muncească la fel de mult ca alţii şi să primească mult mai puţin, pentru că legea a plecat cu excepţii - excepţii la Finanţe, excepţii la alte instituţii. Gândiţi-vă că de la Casa de Pensii pleacă specialiştii. Rămânem fără oameni din cauza salarizării şi munca e dublă. Încă o dată spun: pleacă specialiştii şi ne trezim că suntem nemulţumiţi că nu se fac dosarele de pensionare cum trebuie, pentru că oamenii care ştiu meserie pleacă, pentru că sunt unele dintre cele mai proaste salarii din întreg sistemul bugetar. (...) Şi AJPIS şi AJOFM, toţi ne confruntăm cu lipsă de personal, cu muncă foarte multă pe cap de salariat şi atunci cineva ar trebui să ne bage şi pe noi în seamă şi să ne dea ce merităm, nu cerşim, ne cerem doar drepturile", a declarat Claudiu Sere.

Un protest similar a avut loc, tot miercuri, la Sibiu, unde cei 95 de angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică au amenințat cu greva generală dacă nu li se majorează salariile la fel ca celor de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Citit 596 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Noiembrie 2023 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.