O tânără din Poiana a ajuns la spital în urma unui viraj pe care l-a făcut cu o viteză prea mare față de condițiile de drum
Șoferița, în vârstă de 29 de ani, se afla la volanul unei mașini cu care se îndrepta către Nicorești. Într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza și a ieșit de pe carosabil, lovind un podeț de beton, din care a ricoșat mai apoi într-un garaj.
Impacturile succesive i-au dăunat tinerei de la volan, aceasta alegându-se cu mai multe leziuni care au necesitat transportarea ei la spitalul din Tecuci pentru îngrijiri medicale. După ce se va externa, tânăra va trebui să dea explicații la poliție, unde a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.