Posturi deblocate în sănătate și asistență socială

Posturi deblocate în sănătate și asistență socială
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Guvernul a aprobat un memorandum adresat deficitului de personal din sectorul sanitar şi al asistenţei sociale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

”Un număr de 2.010 posturi vacante sau temporar vacante în cursul anului trecut din cadrul instituţiilor publice locale vor putea fi ocupate prin concurs sau examen. De menţionat că a fost aprobată ocuparea tuturor posturilor de medici solicitate, respectiv 599", a precizat reprezentantul guvernului.

El a menţionat că de la 1 ianuarie posturile care se vacantează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs de către spitale fără întocmirea unui memorandum de aprobare.

"Vă reamintesc că decizia de astăzi se alătură altor două memorandumuri aprobate în şedinţa precedentă din 11 ianuarie: un memorandum propus de Ministerul Sănătăţii pentru spitalele din subordinea sa şi un memorandum propus de Ministerul Dezvoltării pentru spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale. Este o soluţie survenită în urma discuţiilor cu sindicatele din sistemul medical pentru a rezolva una dintre problemele solicitate de către reprezentanţii sistemului medical din România", a explicat Mihai Constantin.

Citit 610 ori Ultima modificare Vineri, 23 Februarie 2024 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.