S-au cinstit de Dragobete, apoi s-au urcat la volan

S-au cinstit de Dragobete, apoi s-au urcat la volan
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vremea frumoasă din weekend le-a trezit unora cheful de băutură, însă nu i-a împiedicat pe aceștia să urce apoi la volan și să dea o raită pe drumurile publice. Din păcate pentru ei, șoferii s-au intersectat cu oamenii legii, care i-au tras imediat pe dreapta.

Astfel, pe 24 februarie, în jurul orei 01,20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au depistat în trafic, un bărbat, de 35 ani, din Galați. Acesta conducea un autoturism pe bulevardul Dunărea, dinspre strada Brăilei către strada Galați, fiind sub influența alcoolului. "Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» din Galați, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ne-a declarat comisar șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Tot în aceeași zi, în jurul orei 20,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat un alt bărbat, de 22 ani, din Galați, în timp ce conducea autoturismul pe DN 25, în Șendreni, circulând dinspre Tecuci către municipiul Galați, sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul din dotarea Poliției Rutiere indicând valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» din Galați, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", a mai spus comisar șef Felicia Tudoran.

Citit 3407 ori Ultima modificare Luni, 26 Februarie 2024 17:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.